Tăcerea de pe uliță...

Nimic nu mai este așa cum era demult, în anii copilăriei mele...Toate s-au schimbat, vremurile, viața, oamenii, chiar și ultița...La vremea copilăriei mele iarna era iarnă, primăvară începea în martie, iar de Paște întotdeauna era primăvară, nu zăpadă...Nu mai este nici ulița cum era odată, plină de copii, zburdând dintr-o parte în alta, sărind garduri, necăjind câinii în lanț, fără griji, chiuind pe tăpșane...Astăzi ulița tace, apăsată, părăsită, adunând parcă grijile celor care, grăbiți, o străbat. Nici în oraș nu se întâmplă altfel. După ora 20.00, Petroșaniul, de pildă, pare un oraș pustiu...Fiecare este după perdeaua lui, acasă...nimeni nu mai iese. Tăcerea de pe uliță apasă, suntem o lume care și-a uitat rostul...Oamenii din ziua de astăzi nu mai știu să își strângă mâna, dacă nu au un interes. Nu mai știm să avem prieteni, am uitat să fim umărul pe care cel în necaz se sprijină...În urmă cu ani, seara, după lăsarea întunericului nu aveai loc pe stradă, lumea se plimba, pe jos, ne cunoșteam de pe uliță ori din oraș...Astăzi, prietenii ne sunt în ecran, virtuali, nu știm altceva decât să apăsam pe taste, lumea virtuală ne-a confiscat bucuria vieții de zi cu zi...Puțini dintre noi mai știu să scrie cu stiloul, creionul ori pixul pe foaie...Astăzi, nu mai știm nici să ne aducem aminte când cel de lângă noi își sărbătorește ziua...Este mai comod să ne aducă aminte telefonul, ori calculatorul acest amănunt...Între oameni nu mai există cărări, decât virtuale, nu mai există zâmbete, doar like-uri...nu mai există “ ce bine zici”...doar share...Întrebat cândva, în primele secole, “ când se va sfârși lumea părinte ?”...Sf Antonie cel Mare răspundea ...” lumea se va sfârși când între casele oamenilor nu vor mai exista cărări...” Să fi venit oare acele vremuri despre care vorbea bătrânul ?