Nimic nu doare mai mult decât tradarea...

Nimic nu doare mai mult decât cuțitul celui apropiat, “ împlantat” când nu te aștepți, de cele mai multe ori “prin dos”...Stiu, ați pățit-o fiecare dintre voi, dacă nu, așteptați-vă... Mai repede sau mai târziu se va întâmpla. Când nu mai puteți “da”, când nu mai puteți “face”, când nu mai sunteți de folos veți fi înlăturați, trădați...Puțini sunt cei care prețuiesc omul, și nu ceea ce are, nu ceea ce poate. Dacă astăzi ești “cineva” se va întâmpla să înțelegi că te cunoaște, te salută, te pupă-n dos oameni pe care nici nu îi cunoști...Mâine dacă nu vei mai fi “cineva”, acești oameni nu te vor mai cunoaște, nu îți vor mai răspunde la salut, nicidecum să fie ei cei care întind mâna...Așa este omul ? Nu, în nici un caz. Iuda nu a fost născut trădător, a devenit însă...Așa se întâmplă și în zilele noastre, trădarea este o “fața” dobândită în decursul vieții...Cei mai mulți o fac pentru bani, alții o fac pentru că nu mai ai ce le da, alții pentru a scăpa...Auzim astăzi, tot mai des despre o nouă specie, denunțătorii...Sunt cei care toarnă pentru a scăpa. Nu o fac din dragoste pentru țară, pentru adevăr, nu o fac pentru că sunt oripilați de faptele celor pe care îi “ciripesc”, nu, în nici un caz...O fac pentru că au furat împreună cu cei pe care acum îi pun în cătușe, o fac pentru că într-un moment au fost acolo, mână în mână cu cei care au furat, au dat în cap, au comis aceste fapte...Daca erau buni creștini, astăzi nu erau denunțători, pentru că niciodată nu ar fi avut ce spune...

Tinerii Văii Jiului : GENERAȚIA FĂRĂ LOC DE MUNCĂ...

Tinerii de astăzi, evident...generația fără loc de muncă. A fost vremea generației în blugi, apoi generația rebelă, cu pletele peste umăr, acum trăim și privim neputincioși cum crește generația fără loc de muncă, fără viitor, fără speranță, fără bani, în schimb cu multe nevoi și lipsuri .Valea Jiului, pe zi ce trece, seamănă din ce în ce mai mult cu un azil, un azil de oameni varstnici sau pe cale să devină....Tinerilor li s-a confiscat viitorul... Societatea în care trăim nu le mai îngăduie acestora să trăiască în Vale, acasă, alături de cei dragi. Încă de pe băncile liceului grija adolescentului din Valea Jiului este să plece. “Daca iau bacu` plec spre Timișoara, Cluj, Sibiu ori poa` la București. Dacă nu, plec frate în Anglia. Tot găsesc ceva de lucru...ce să fac aici ?”. Trist, umilitor, tragic...Pensionarii sunt cei care întrețin familia, din banii acestora trăiesc mii de familii în Valea Jiului. ”Cand nu o mai fi al` bătrân nu știu ce om face, pensia lui ne ține pe toti”, am auzit asta din gura a sute de oameni în ultimii ani. Dacă tinerii, unii dintre ei de o certă valoare, nu vor avea motive să rămână în Valea Jiului, suntem pierduți, în câțiva zeci de ani vom fi un cimitir vizitat de sărbători, sau cine știe, poate uitat...Soluțiile pentru tinerii din Valea Jiului trebuie să fie o prioritate pentru oricine va veni să cerșească voturi la anul. Altfel, VALEA JIULUI va intra în insolvență, apoi în faliment și în cele din urmă în cimitirul uitării...

Prea multe morminte uitate ...

Românul a ajuns să își amaneteze jurământul sfânt al tainei căsătoriei, verigheta ...Despre morminte ? Sunt prea multe, prea multe morminte uitate...Da, prea multe pentru o țară de creștini. Prea mulți copii uită unde le sunt îngropați părinții, prea mulți nepoți lasă buruienile să șteargă amintirile bunicilor, prea multe morminte uitate de oameni care își uită copilăria. Bisericile sunt pline de oameni cu sufletul gol, lumea este rea, din ce în ce mai rea...si uită repede, totul...Daca unui om îi faci bine de luni până sâmbătă, iar duminică nu mai poți, vei fi judecat pentru această zi în care nu ai mai putut, toate celelalte șase zile sunt uitate...Vranița uitării se închide mult prea repede în urma celui drag. Trăim într-o lume în care materialismul de tip ateu bântuie sufletul, viața ,așternutul, credința bietului om...Pentru demnitate, sunt oameni care au pierit în temnițe, au murit pentru că nu s-au lepădat de Hristos, pentru că au mărturisit, pentru că nu au uitat cine sunt, spre ce se îndreaptă și de unde nu trebuie să se mai întoarcă ...Valeriu Gafencu este unul dintre ei. Astăzi, care dintre noi suntem în stare să luăm o palmă pentru acest neam, pentru cei care au fost, pentru cei care vor fi ? Puțini...Viata lăuntrică este din ce în ce mai subțire, omul nu mai gândește rațional, gândește cu căruciorul ...In preajma sarbatorilor in loc sa ne umplem sufletul, burdușim caruciorul. Suntem goi, atat de goi încat în noi nu mai încap nici amintirile celor care nu mai sunt… Prea multe buruieni pe mormintele celor dragi, într-o țară de crestini...

Umblăm cu dracu-n buzunar ...

...asa este. Ne-am legat de el, pe mulți dintre români, el i-a legat, telefonul...Mai mic, mai mare, mai scump ori mai lesne, tot românul are în “pozonar” cel puțin un “celular”. Nu de puține ori celularu` și-a băgat posesorul în celulă. Inconștient, omul are la îndemână întreaga lume...Sigur este util, este bun, câte nu poți face cu el, câte nu poți vorbi, însă... câte nu îți poate face aparatu` buclucaș cu multe butoane...Conectat la toate câte sunt în lume, de la Casa Albă până la Muzeul Momârlanului, de la Obama până la Bianca Dragusanu, toți sunt la un click distanță, sunt în buzunarul fiecăruia dintre noi. Numa` pipăi ecranul și în fața ochilor ți se arată muierea lu Brad Pitt... Vorba lui Valeriu Butulescu “...au apărut telefoane mobile inteligente, unele mai inteligente chiar decât posesorii lor...” Pită are omu nu are pe masă, însă telefon mobil trebuie să aibe toți din casă. Suntem capitivi într-o lume în care nu mai putem trăi fără telefon. Când se întâmplă să nu îl avem la noi facem atac de panică, parcă cineva ne-a extirpat un organ, vital...Necazul este că urechea mea nu este singura care îmi ascultă telefonul...Iar atunci când se întâmplă asta, telefonul se transformă în dușmanul omului, devine dracu` din buzunarul fiecăruia dintre noi...