A mai trecut un an, cenuşiu...

...pentru mine. Printre tomberoane pline şi suflete goale, din ce în ce mai goale, a mai trecut un Crăciun...Câteva momente am simţit, în aceste zile, un gol suflând în suflet. Nu ştiu de ce, dar în aceste zile s-a întâmplat ceva în sufletul meu...Deşi îmi câştig pâinea vorbind, din seara Ajunului mă tot gândesc că este admirabil să trăieşti tăcând. Nimic, parcă, nu mai este sfânt în noi, suntem perverşi, am învăţat să trăim minţind, să ne înşelăm pe noi înşine, nu mai ştim să iertăm, suntem înverşunaţi. Răzbunarea a devenit o virtute, iertarea este o ruşine, semn de slăbiciune în zilele pe care le trăim. Lumea este scârbită de viaţă, se trăieşte în silă...În acest an, am învăţat câteva lucruri, nu multe, însă preţioase...Îmi cer iertare celor pe care i-am dezamăgit, nu sunt puţini, aş fi vrut să pot mai mult... Celor care mi-au fost alături, le mulţumesc, gândul meu zboară spre voi, în ceasurile grele...Va mulţumesc! Să aveţi parte de tot ceea ce nu puteţi cumpăra cu bani. DOAMNE AJUTĂ !

Îmi este dor de un decembrie cum era odată...

...să scârțâie zăpada sub picioare, să crape piatra de ger, să mă bucur de portocalele pentru care mama stătea la rând ore în șir. Îmi este dor de bomboanele de pom, așa cum erau ele, zahăr învelit în staniol, de hăinuțele noi pe care le îmbrăcam doar în Ajun, de jucăriile puține pe care le găseam sub pom, de mirosul de cetină, de cozonacul cu nucă pe care îl mâncam până la ultima felie. Simțeam bucuria sărbătorii, deși eram doar un copil. Cum mai trosnea lemnul de fag în sobă... În săptămâna Crăciunului, mama nu își vedea capul, ba cu una, ba cu alta, ba “îngălbenea podeaua cu galus”, ba cosea la “ciupeag”, ba punea aluatu’ să crească, ba lua oala cu răcituri de pe sobă...Mai mergea și la serviciu....În Ajunul Crăciunului, mă îmbrăca mama bine și plecam în pițărăi. Noaptea pândeam după Moș Crăciun....Întotdeauna, negreșit venea, nu l-am văzut niciodată, însă mereu a venit... Părinții mei, aveau puțin în buzunar, însă mult, mult mai mult în suflet. Erau vremuri altfel decât acum...Nu făceam cumpărăturile în super nici în hiper market, însă bucatele aveau gust, lumea era mai bună...Animalele nu erau atât de suferinde ca acum, porcii nu zăceau de gripă porcină, nici înaripatele nu sufereau de aviară, iar vitele din Slătinioara aveau limba roz, nu albastră ca acuma’. Viața avea rost, decembrie era luna în care uitam parcă de grijile deloc puține care, și atunci ca și acum, se cuibăreau în fiecare familie de român, însă noi toți, eram parcă altfel. Și televizorul parcă avea alt farmec, deși era alb-negru...Cum îl mai așteptam în noaptea dintre ani pe Nea Mărin, mai țineți minte ? Nu trimiteam mesaje, nu aveam de pe ce, trimiteam felicitări, scrise de mână...Nu petreceam zile în șir în compania prietenilor virtuali din rețelele de socializare...Nu, ieșeam în ogradă și săream gardul, ba la Ion al lu’ Petrică, ori la Maria lu’ Rusu, ori treceam pârâul la Rafila lu’ Luca...Erau alte vremuri, alți oameni, altă lume...

Bajbaind in drumul spre dezastru...

BAJBAIND IN DRUMUL SPRE DEAZSTRU...Valea Jiului trece printr-o perioada pe care putini dintre noi sunt pregatiti sa o accepte. Valea Jiului trebuie sa reziste celor care vor sa falsifice statul de drept, sa faca din furt o virtute, sa ne puna destinul gaj, ranjind in tihna cu “prohabu’ constiintei desfacut” …Comunismul a intampinat in Romania o rezistenta consistenta, exemplara, martirica. Temnitele au dus oameni precum Valeriu Gafencu sau Ioan Ianolide de dupa gratii in sinaxare. Acum insa, ingenunchiati, romanii in general, minerii in special, asteapta cu gamela in mana, mila celor care au distrus aceasta tara in doar 24 de ani. In Valea Jiului la nivelul anului 1990 in minerit lucrau 54.493 de ortaci, 24 de ani mai tarziu, adica in 2014 doar in jur de 7000. Unde sunt cei aproape 50.000 de oameni care in acesti ani si-au pierdut locul de munca ? Unii in pensie, aproximativ 13.521 altii, adica 28.168 s-au disponibilizat…Prima data, in 1994 s-au inchis Em Iscroni si Em Lonea Pilier, apoi dupa 5 ani Em Campul lui Neag si Petrila Sud, apoi Dalja, Valea de Brazi, Barbateni si ultima, bagand un oras in insolventa, Aninoasa. Pana in 2018 se vor mai inchide trei, Uricani, Paroseni si Petrila. Sunt zile grele in Vale, vremuri carunte, oameni care au uitat sa mai fie oameni. Uita-ti-va pe strada. Nimeni nu mai zambeste, din cand in cand insa ranjim, protocolar. Se minte mult, incepand din familie si terminand in strada.Lipsurile ne-au inversunat. Un om sarac este un om vulnerabil, care poate fi usor manipulat. Politica a nascut in Valea Jiului dar si in Hunedoara clanuri care si-au cladit imperii economice. Oare de ce nu se intreaba nimeni intr-o zona atat de saraca cum pot prospera de ani de zile anumiti oameni ? Putini dintre acestia intr-o competitie reala, intr-o competitie bazata pe regulile pietei. Majoritatea celor “ghiftuiti”, majoritatea celor care “ are, are are jupanu’ are” si-au bagat labele sloioase in desaga publica. Pana au golit-o. Intr-o permanenta cardasie cu cei alesi/numiti, Valea Jiului a fost jefuita bucata cu bucata, cladire cu cladire, fier cu fier, licitatie cu licitatie. Sarbatorind marile/micile tunuri, la mese bogate, cu fete bagate pe sub acestea, indivizi de cea mai joasa speta au ajuns sa isi imparta Valea Jiului in domenii de interes, bucata cu bucata. Cand vor plati aceastia ? Niciodata. Institutiile statului sunt “burdusite” de slugile acestora, profesionistilor din sistem li s-a bagat “stanga” in dos. Cum misca impotriva curentului, cum sunt eliminati. Inca nu a venit vremea sa incredintam condeiului toate numele care au distrus Valea Jiului. Dar va veni, nu este departe… Un semn de insanatosire, de inmugurire al societatii este dat tocmai de actiunile din ultimul an ale unor structuri precum D.N.A sau D.I.I.C.O.T cu sprijinul serviciilor speciale . Faptele scoase de acestia la lumina, sunt o articulare de care ROMANIA, are nevoie, mai mult decat oricand . Senilele tamburului care se rostogolea in tihna praduind bugetul public se incurca, este un semn ca inca mai putem fi salvati. DOAMNE AJUTA !

Ce-ți doresc eu ție,dragă țara mea...

Ce-ți doresc eu ție,dragă țara mea……mai multă liniște, mai puțină “sfadă”, mai mulți oameni, mai puțini indivizi, mai mulți gospodari cu sapa și mai puțini manageri cu mapa, iți doresc bisercii pline și pușcării goale, holde lucrate, tineri care să rămână acasă, lângă cei dragi, să nu mai plece din tine. Mai vreau ca pădurile să nu îți mai fie tăiate și resursele să nu îți mai fie furate. Vreau dragă țară, în tine, să trăiască oameni liniștiți, nu învrăjbiți...DOAMNE AJUTĂ !

Mai este Romania a romanilor ?

În ce măsură Romania mai este a românilor? Să “zvarlim” pe “dormeză” mantia ipocriziei, să ne asezăm lângă foc și să cugetăm…Soarta României pare pecetluită, de 25 de ani, haimanalele care au condus această țară manifestă un dispret contagios vizavi de valorile naționale, de resursele țării, de simbolurile românilor și nu, în ultimul rând, de noi, târgoveții de rând, mințiți, manipulați, ridiculizați și umiliți…Petrolul l-au luat unii, aurul altii, apele mineralele sunt și ele scoase din măruntaiele pământului de oameni care nu vorbesc românește, roșiile le aducem din Turcia, brânza din Olanda, porcii din Franța, merele din Italia, păstrăvii din ape străine ș.a.m.d…Au încercat să confiște și bisericile românești. Dumnezeu, însă, nu este om politic, nu a căzut la învoială, nu a pitit în conturile din Țara Cantoanelor banii furați, nu are nevoie de sprijin în campaniile electorale…Strazile le fac americanii, comunicațiile grecii, iar România face cozi în supermarket-urile BILLA, CARREFOUR, REAL, PLUS etc, marilor cercuri de influență din Europa. Oare de ce nici un lanț de magazine de acest tip nu s-a dezvoltat sub oblăduirea unui acționariat majoritar autohton? Vă amintiți ce a pățit Penescu când rețeaua PIC a devenit vizibilă ? Omul a vândut, iar acum este fericit…La fel s-a întâmplat și cu ARTIMA…Ne-a rămas energia, însă nu pentru mult timp... Simt că se pregătește ceva. "Chinejii" sunt pe urmele noastre. Noile reglementări ale UE sancționează țăranul român dacă nu iși lucrează pământul…Oare de ce? Ion, neputând lucra pamantul, pentru a evita sancțiunile, va vinde… Punem “rămaș” că se găsesc cumpărători ? În curând conform normativelor europene nu ne vom mai putea plânge morții cu sicriul descoperit…U.E. pune o perdea între noi și cei de la care ne vom lua bun rămas: bunici, părinți, oameni dragi…În curând vom respira un aer pe care va scrie MADE IN UE…