Ma doare cand vad cum pleaca oamenii din Vale...

...din pacate insa nu am nici un argument sa ii opresc. In ultimii ani se intampla tot mai des, din ce in ce mai multi pleaca. Tinerii, imediat dupa terminarea liceului se desprind de pe malurile Jiului cautand sa se aseze in alte locuri. Facultatea este primul pas spre o alta lume, spre o alta viata...Departe de Valea Jiului, departe de cei dragi, mai aproape insa de un trai decent, de speranta unui maine mai bun decat ceea ce traiesc astazi, aici. Aud in fiecare zi oameni care se gandesc sa plece, nu stiu inca unde dar se gandesc sa o faca. Nevoile, viata, prezentul, toate il imping pe om sa se duca. Incet dar precis Valea Jiului se depopuleaza de la an la an...In Valea Jiului oamenii au incetat sa mai viseze, cei care raman sunt resemnati, cei care pleaca spera sa nu se mai intoarca decat in vizita...Cum, cine, cand va opri aceasta “hemoragie” care vlaguieste Valea Jiului ?

Dealul Institutului...de acum mai gol...

...ziua îmi începuse fără să anunțe nimic altceva decât cele de zi cu zi, lucruri normale, banale. Ajunsesem la birou. Dealul Calvariei era blând mângâiat de primele raze ale soarelui de iunie. Mă pregăteam pentru o zi obișnuită...Un telefon a schimbat-o, însă...Am stat o vreme fără să articulez nici o vorbă, nici un gând. De la celălalt capăt aflam că, în urmă cu puțin timp, Aron Poanta - Rectorul Universității Petroșani se stinsese, plecase spre cele veșnice. Găzduiți fiind de Universitatea Petroșani, mă întâlneam adesea cu d-nul Poanta, fie în parcare, fie pe hol, fie în biroul acestuia. L-am avut invitat de câteva ori în studio. Avea un zâmbet de om bun, un zâmbet care nu a mințit niciodată. Într-o lume care, mai ales în ultimii ani, a fost nedreaptă cu Aron Poanta, acesta a răspuns mereu iertând, zâmbind și iertând...Era un bun creștin, deseori mă întâlneam cu acesta în Biserica “Sf Treime”, îngenunchia, se ruga, apoi discret, fără să deranjeze, stânjenit parcă, ieșea... Modest, înțelegător, căutând pacea înainte de dreptate, Aron Poanta rămâne în galeria acestei vieți mai mult decât un excepțional cadru universitar, rămâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut un OM, care nu a uitat nici o clipă să fie OM. Nici măcar după ce a devenit rectorul uneia dintre universitățile de prestigiu din țară, Universitatea Petroșani. Ca un paradox, acum câteva zile, prezent fiind la festivitatea de absolvire, Aron Poanta le-a spus studenților dar și colegilor prezenți în sală... ” probabil este ultima dată când particip la o astfel de manisfestare, mă gândesc să plec...spre pensie”, spunea acesta...Dumnezeu, însă, l-a chemat spre calea veșnică. A mai plecat un om dintre noi, unul dintre cei care a șlefuit oameni, unul dintre cei care asemenea multor cadre din Universitatea Petroșani s-a încăpățânat să creadă, până la capăt, în menirea acestui loc. De acum, Universitatea Petroșani va fi mai pustie, Dealul Calvariei va fi mai sărac cu un suflet...și ce suflet! DUMNEZEU SĂ VĂ ODIHNEASCĂ-N PACE, DOMNULE PROFESOR...

GEREA : UN MINISTRU, ZÂMBIND PE SU` MUSTEAȚĂ ...

Săptămâna trecută, minerii din Valea Jiului au ieșit din nou în drum...Nu vreau, astăzi, să mă refer la motivele pentru care au făcut-o. În nici un caz de bine, nu. După câteva zile în care revolta minerilor a fost lăsată să dospească, Dominic de la enerjie` a decis să vină-n Vale. Dominic Andrei Gerea, ministrul Energiei, despre dânsul vorbim în pagină. După ce și-a sorbit cafeaua împreună cu o parte dintre primarii și parlamentarii din Valea Jiului, Andrei Gerea a pornit la pas, “dezbumbat la ultimul bumb al camașuței” spre C.E.H. În bătătură zarvă mare, minerii l-au întâmpinat cântând “ În fund de munți, noi, des intrăm...”, un moment emoționant. Cu greu și vorbe bine ticluite, Gerea s-a văzut intrat pe ușa C.E.H...Cât de mulți miniștri au mai pășit și pe această ușă, și cât de multe lucruri au mai promis, și cât de puține au mai făcut...După câteva ceasuri în spatele ușilor zăvorâte a ieșit Nica, liderul de la Muntele. Și-a băgat gura-n goarnă și a anunțat oamenii care așteptau afară că părțile din clădire sunt pe cale să semneze un protocol. Apoi s-a băgat înapoi. După o vreme întâlnirea s-a isprăvit, Dominic de la enerjie` s-a așezat în fața jurnaliștilor și a spus următoarele : “ Împreună vom face demersurile necesare la toate organismele abilitate pentru prelungirea termenului limită de închidere a minelor de huilă, de la 2018 la 2024. Polonia face presiuni în acest sens şi alte ţări europene, la fel. E un context favorabil şi nouă. CEH va trebui să poată vinde pe piaţa reglementată o cantitate de energie corespunzătoare unei puteri de 200 de MW, puterea minimă a celor două termocentrale. Se demarează procedurile pentru separarea termocentralei Paroşeni (măsură cerută insistent de sindicatele din această unitate). Protocolul mai prevede ca separarea legală a activităţii miniere să se producă doar dacă programul de restructurare (ce va fi întocmit în acest an – n.red.) va ajunge la concluzia că aceasta este necesară. Se constituie un grup de lucru care să asigure îndeplinirea punctelor din acest protocol”. Apoi, a zâmbit pe su` musteață și dus a fost. Bine, dar cu noi cum rămâne, cu noi cei mulți și ... ? În protocolul semnat la Petroșani, nici urmă de asumare, nici urmă de garanție, nimic. Doar povești. Mai mult, Andrei Gerea ne liniștește, “...vom face demersurile necesare la toate organismele abilitate pentru prelungirea termenului limită de închidere a minelor de huilă, de la 2018 la 2024 ”. Păi, dom` Gerea, parcă până în 2018 urmau să fie închise minele botezate ca fiind neviabile, nu ? Parcă Lonea, Livezeniul, Vulcanul și Lupeniul erau bune, erau viabile. Înțelegem că sunt atât de viabile că este nevoie de eforturi ca să nu se închidă și acestea în 2018 ? Așadar, dacă veți reuși să împingeți înmormântarea Văii Jiului până în 2024 este o împlinire, un succes...Oameni buni, dragii mei, sfârșitul este mai aproape decât credem, îl trăim deja !