Paști, ca-n copilarie...

Săptămâna Patimilor era o perioadă specială în lumea satului de adineauri...Oamenii își primeneau ogrăziile, ne pregăteam de Înviere, bărbații trebăluiau prin bătătură, muierile prin casă, noi copiii gură- cască pe uliță, din zori și până-n asfințit. Mă trimitea mama să adun trifoi/lăptucă ori alte buruieni pe care să le imprime pe ouăle feștite în coajă de ceapă. Luciul ouălor era dat cu o bucată zdravănă de slănină. Le “cercam în dinți” să văd care sunt mai tari. Le puneam deoparte pe cele tari pentru zilele în care mergeam la nedeile din sat ori dimprejur. În Joia Mare, noi copiii din Slătinioara, după lăsarea întunericului, făceam focul și “pușcam”. Cu o “țavă” pregătită cu grijă, pușcam, nu aveam nevoie decât de carbid și apă...În Joia Mare satul era precum un front de război, erau “aujmările” , din Călinești până-n Oprinești și mai departe-n Gălățeni, în fiecare bătătură se pușca în jurul focului și se striga “aujmăria...aujmăria...aujmăria măăăăăă “ . În vremea copilăriei mele nu știam de iepuraș, nu...Am aflat târziu de urecheat, satul nu știa că în dimineața de Paște trebuie să vină iepurașul. Stiam că trebuie să ne trezim devreme, să ne spălam , “să luăm Paști “ să ne așezăm la masă după ce spuneam întotdeauna rugăciunea și apoi în grabă să pornim spre “ morminți”... În Slătinioara morții se îngroapă în ogradă, fiecare își ingroapă morții în bătătură. Astfel, în dimineața de Paște, plecam “ pe la morminți” adică prin sat de la unii la alții, dădeam și primeam de pomană în fiecare gospodărie...Erau ani frumosi cu griji putine si bucurii multe, marunte dar multe...Lucram ziua la sălaș, ședeam seara la lămpaș, sub cerul cu stele multe, faine vremuri dar trecute...