Copii făr’ de copilărie...

Este vorba despre copiii zilelor noastre.Sigur că au, au...,au tot ceea ce le trebuie, însă ceva le lipseşte, copilăria.Tableta a luat locul cărţilor, reţelele de socializare ne-au înlăturat prietenii de la scară, ori de pe uliţă, mingea este uitată, iar despre “lapte-gros”, cine mai ştie ? Coarda o mai sare cineva ? Nici măcar gardul.Sigur, pentru toate este o vreme, şi copilăria are vremea ei...Cunosc multe familii care oferă copiilor tot ce îşi doresc, de la vârste fragede, 2-3 ani sunt suiţi în avion, duşi în concedii, plimbaţi prin mall-uri, răsfăţaţi...Oare aşa este copilăria ? Nu cred...Eu zic, copilăria este cu copilării, cu julituri în genunchi, cu muci la nas, cu cerneală pe degete, cu boacăne, cu veri la ţară, cu îngheţata din colţ, cu vacanţe-n grădina bunicii...Copilul de astăzi, nu mai este copilul de ieri, imi este teamă de copilul de mâine...Aţi văzut ? Copiii nu mai glumesc, fac băşcălie. Acasă, parinţii îşi încurajează copiii să fie cei mai buni, sunt crescuţi într-un mediu concurenţial, puţini îşi mai educă copiii să fie îngăduitori, buni, respectuoşi. Nu am copii, văd însă ce se întâmplă în jur.Vremurile de pe urmă, nu nasc, fabrică un alt copil, un copil făr’ de copilărie...

Astăzi, despre cei care nu mai au loc în manualele de istorie...

Astăzi, despre cei care nu mai au loc în manualele de istorie: oameni demni, dârzi, români rari care s-au jertfit pentru acest petec de lume, România... In vremurile vărgate pe care le străbatem, eroii neamului sunt încet, încet împinşi spre dunga uitării...Atât, în momentele festive, cu mâna pe inimă şi gândurile aiurea ne amintim de cei care au fost, de cei cărora le datorăm libertatea...Altfel i-am uitat, i-am părăsit demult...Nici în manualele de istorie nu mai au loc. Din ce în ce mai puţine rânduri despre Horia, despre Cloşca, despre Crişan, despre Basarab, Brâncoveanu, Iancu ori Todoran,...Locul acestora, a fost luat în paginile cărţilor de istorie din care învaţă copiii, de Andreea Esca ori Cristian Tudor Popescu. Istoria este “încovoiată” sub privirile noastre îngăduitoare...Dintre ramele istoriei, eroii noştri privesc miraţi spre noi cei de astăzi, spre noi cei care i-am uitat, spre noi cei care nu le-am apărat memoria, spre noi cei care am îngăduit... Voi, cei care aţi murit pentru noi, iertaţi-ne…, iar pe voi, Dumnezeu să vă ierte! M-au impresionat cele câteva rânduri iscălite de Nichifor Crainic undeva, cândva : “Democraţia e arta de a sacrifica poporul în beneficiul personal. Eroismul e arta de a sluji neamul, prin sacrificarea ta. Eroismul nu poate fi democrat; el e însă totdeauna demofil. Demofilia înseamnă iubirea de neam, identificarea ta cu durerile şi aspiraţiile lui. Numai cine iubeşte înţelege şi numai cine înţelege e în stare să se transforme în răzbunător. Dragostea e izvorul sacrificiului. Daca Hristos n-ar fi iubit, nu s-ar fi lăsat răstignit, căci nu te iubeşte cu adevărat decât cine suferă cu tine de durerea ta”.