Pământul meu din Slătinioara nu este doar un petec de pământ, este pământ amestecat cu oasele alor mei...

...cu oasele lu’ tata, cu oasele lu’ buna, cu oasele lu’ moşu, cu oasele celor din neamul meu…Noi, în această parte, ne îngropăm morţii-n bătătură. În fiecare ogradă de momârlan, veţi vedea şi două, trei ori mai multe morminte. Sunt cei plecaţi…Aşa este rânduiala, aşa am pomenit-o, aşa a rămas. Rămânem împreună…Poate şi pentru asta, momârlanii îşi vând greu casa. Lângă casă, întotdeauna, sunt părinţi, bunici, străbunici, este neamul amestecat cu pământ…Cum să-ţi vinzi bătătura, cum să îţi înstrăinezi neamul? Nu poţi…Neamul este întocmai acest amestec între pământ şi oasele înaintaşilor noştri, între tradiţie şi sângele Horii, între apele Dunării şi sudoarea de la Cotul Donului, între fluierul Iancului şi Utrenia de la Voroneţ…Să trăieşti, NEAM ROMÂNESC !

Cărbunele, trebuie să fie "centura de siguranţă” a sistemului energetic românesc…

În tot răul, şi un bine…Gerul din ultimele zile, arată întregii ţări, cât de important este atunci când eşti “înghesuit de frig”, să ai pe ce “pune lopata”. Când vântul nu mai “bate”, când apele scad, ochii tuturor se îndreaptă spre subteran, adică spre cărbune. Minerii devin “buricul energetic al naţiei”, asta, după ce nimeni nu mai părea interesat de soarta ortacilor din România. Mineritul “este pe catafalc” în Valea Jiului, anul şi mina închisă. Toţi îşi ascund neputiinţa în spatele directivelor U.E., directive care, aşa cum lesne putem simţi, nu ţin de frig. Dacă nu mai este nevoie de minerit, de ce în aceste zile minerii sunt zoriţi, să dea ţării cărbune? Dacă este nevoie, şi în astfel de momente alergăm spre cărbune, de ce nu faceţi tot ce este omeneşte posibil, să NU INCHIDEŢI chiar toate minele? Sigur, vine primăvara, dau ghioceii, cânta ciocârlanu’, trece frigul şi pân la altă iarnă…minele vor fi închise…