Cu fiecare zi care se scurge îmi este întărită convingerea că mineritul din Valea Jiului este sortit pieririi...Cu mâinile încrucișate pe piept, pe catafalc, cu o lumânare de ceară galbenă la căpătâi, mineritul se pregătește pentru ultimul drum...Sunt tocmite și bocitoarele, trebuie să ajungă și fanfara, pomana gata și ea, evident la cantina fiecărei mine... Mineritul nu a închis încă ochii, însă, toți știu că asta se va întâmpla, este o agonie care îndoliază Valea...Sigur, teoretic, sunt sanse...Totul, însă, stă în mâna celor care, deși ar trebui, nu resusesc să înțeleagă că ce-i în mână ( în pământ ) nu-i minciună ( apă ori vânt ) . Huilă este aici, putem pune lopata pe ea atunci când este nevoie. Când vântul o sta, iar apele nu or mai curge, băgăm târnăcopu-n pământ și dăm țării energie. S-a mai întâmplat, se va mai întâmpla. Cărbunele este centura de siguranță energetică a unui neam. Am vândut tot, dacă nu am vândut, am distrus, am înstrăinat România bucată cu bucată, de la izvoarele de apă minerală, până la industrie, de la telecomunicații până la păduri, sănătatea, agricultura, zootehnia... Totul...Nu mai avem nimic, doar cimitire. A mai rămas cărbunele, însă, nu pentru multă vreme. Sigur, vinovați suntem și noi, cei din Valea Jiului. Interesele mărunte, de grup, de partid, ori personale au avut întâietate. Mineritul a fost furat bucată cu bucată, foastănă cu foastănă, șurub cu șurub. Nu de puține ori, competența a fost înlocuită cu carnetul de partid...Rezultatul? Murim, oameni buni...Mineritul moare... Vedem cine va duce (pune) crucea. Să fie vorba despre “binomul” ( fără voia lor ) JUJAN-BLAJ…?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu