Nimic nu doare mai mult decât tradarea...

Nimic nu doare mai mult decât cuțitul celui apropiat, “ împlantat” când nu te aștepți, de cele mai multe ori “prin dos”...Stiu, ați pățit-o fiecare dintre voi, dacă nu, așteptați-vă... Mai repede sau mai târziu se va întâmpla. Când nu mai puteți “da”, când nu mai puteți “face”, când nu mai sunteți de folos veți fi înlăturați, trădați...Puțini sunt cei care prețuiesc omul, și nu ceea ce are, nu ceea ce poate. Dacă astăzi ești “cineva” se va întâmpla să înțelegi că te cunoaște, te salută, te pupă-n dos oameni pe care nici nu îi cunoști...Mâine dacă nu vei mai fi “cineva”, acești oameni nu te vor mai cunoaște, nu îți vor mai răspunde la salut, nicidecum să fie ei cei care întind mâna...Așa este omul ? Nu, în nici un caz. Iuda nu a fost născut trădător, a devenit însă...Așa se întâmplă și în zilele noastre, trădarea este o “fața” dobândită în decursul vieții...Cei mai mulți o fac pentru bani, alții o fac pentru că nu mai ai ce le da, alții pentru a scăpa...Auzim astăzi, tot mai des despre o nouă specie, denunțătorii...Sunt cei care toarnă pentru a scăpa. Nu o fac din dragoste pentru țară, pentru adevăr, nu o fac pentru că sunt oripilați de faptele celor pe care îi “ciripesc”, nu, în nici un caz...O fac pentru că au furat împreună cu cei pe care acum îi pun în cătușe, o fac pentru că într-un moment au fost acolo, mână în mână cu cei care au furat, au dat în cap, au comis aceste fapte...Daca erau buni creștini, astăzi nu erau denunțători, pentru că niciodată nu ar fi avut ce spune...