Ce se va alege de Valea Jiului ?

Neputincioși, betegi, săraci, deznădajduiți, din ce în ce mai cărunți, lipsiți de vlagă, cu griji, nevoi, rate, facturi, neamuri plecate să își câștige pita în alte zări și lipsa unui capăt de speranță de care să se agațe, omul din Valea Jiului privește “dârdâind” spre viitor. Cum va arăta Valea Jiului peste 15-20 de ani ? Este o întrebare simplă, răspunsul , însă, e greu... Un subiect acru, precum merele pădurețe, nu se vorbește niciodată despre asta. Mineritul este privegheat, turismului încă nu i-am tăiat buricul. Tinerii pleacă, puțini rămân. Oameni cu două facultăți “burdușesc Normandia”, pleacă peste hotare să spele bătrânii la cur prin Italia, Spania ori Germania, pleacă să își rupă cârca în construcții după ce și-au petrecut tinereațea pe bănicile unor instituții de învățământ superior de prestigiu...Degeaba, școala, astăzi, în România nu mai garantează nimic. În Valea Jiului, cu excepția acestor hale numite supermarketuri, nu s-a mai deschis nimic după 1989. Statul nu a găsit nici o soluție pentru Valea Jiului. În aceasta zonă s-a furat ca în codru. În Vale există două clase sociale, unii săraci lipiți pământului, alții putrezi de bogați. Clasa de mijloc este nesemnificativă. Puținii investitori care și-au clădit afacerile pe altceva decât pe “bagabonțeli” sunt neputincioși. Nu pot să absoarbă forța de muncă rămasă în drum după genocidul social care a urmat “celebrelor” disponibilizări. În 1990, doar în minerit lucrau aproape 55.000, acum sub 10.000...Trei exploatări miniere “trag să moară”, până în 2018 vor fi închise ( Petrila, Paroșeni, Uricani ), celelalte sunt cu un picior în insolvență...Turismul nu poate fi, nu acum, “locomotiva” care să tragă Valea Jiului. Va mai trece o vreme până când minerii de ieri vor deveni operatori într-un turism rentabil din care să trăim cu toții. În aceste condiții, după ce pensionarii din minerit ( cei care în fapt susțin economia Văii Jiului ) se vor muta de acasă în cimitir, în Valea Jiului lupii vor urla a pustiu...Sa Ajute Dumnezu să nu am dreptate...