miercuri, 19 decembrie 2018

Să depărtăm rugina de pe suflet...

”Cea mai mare putreziciune este dezbinarea. Românii nu se unesc nici măcar în faţa morţii", asta spunea părintele Adrian Făgeţeanu despre noi, cu puţină vreme înainte să plece...Şi uitându-ne la vremurile pe care le trăim, aşa este. Nimic nu ne mai uneşte, nici măcar spaima că ţara moare...Niciodată România nu a fost atât de zdrenţuită, atât de dezbinată cum este în acest an, Anul Centenar. În loc de sărbătoare, bătaie de joc... Nimerit spunea maestrul Dan Puric: „Cât de bine au reuşit să dezorganizeze acest moment!” Gândurile mari, credinţa, mândria naţională ori dorul unei vieţi morale s-au stins, nu mai există astăzi. Un grup de intelectuali trădători, "dilematici", pun la îndoială tot ce este cinstit în acest neam. Eşti îndemnat să te îndoieşti, să îţi insulţi trecutul, să pui la indoială istoria poporului tău, să iţi priveşti cu neîncredere eroii...În toată această vreme poporul, bietul popor, stă cu capul întors de la ale ţării...Omul modern, dezrădăcinat din glia neamului este uşor de dus, şi dus rămâne... Ernest Bernea spunea "...etica modernă a avut la temelie nu atât dorinţa sinceră de proprie depăşire, ci mai mult dorinţa de întrecere între oameni." Asta facem şi noi. Ne întrecem unii cu alţii, lăsând să treacă pe lângă noi prilejul unic, de a cinsti istoria unui neam care nu a trăit niciodată din sudoarea altora, Neamul Românesc... Să te fereşti, spunea Constantin Noica, să te jinduiască cei de pe urmă, pentru ce puteai să faci, însă nu ai facut...Ce vom spune alor noştri mai târziu? Ce am făcut? De ce am îngăduit? Stăm şi ne uităm cu nepăsare cum ne este călcată în picioare toată moştenirea fiinţei noastre etnice de români, şi asta tocmai acum, la 100 de ani de la Sfânta Unire...Oare ne vor ierta cei care vor veni? Oare ne va ajunge blestemul celor care au fost? Omul de astăzi, omul modern omoară omenia, iar în omenie stă şi demnitatea, sălăşluieşte şi dragostea de neam şi datoria pentru trecut...Suntem parcă tot mai mulţi oameni moderni şi tot mai puţini oameni de glie... Bine ar fi să ne întoarcem!Ce înseamnă întoarcerea? Răspund prin condeiul aceluiaşi zdravăn român, Ernest Bernea: "Întoarcerea înseamnă renunţarea la inutil, la rugina sufletească..."

Un comentariu:

  1. Play Slots Online at Goldencasino.in
    Enjoy a thrilling experience without the need to leovegas register. Play 카지노사이트 the latest 다파벳 version of our free slots games and win money. Try our exciting slot games,

    RăspundețiȘtergere