sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Mă, dacă voi sunteți atât de buni, noi de ce trăim atât de rău ?

Nici nu s-au rânduit bine sarmalele în rânza românului, că din sticla ecranului s-au pomenit vorbind cei care abia tăcuseră, oamenii politici. Cu foalele să omori puricu pe ele, poftă de palavre și năravuri de neam prost, aceștia s-au întors. Spun aceleași lucruri ca și anul trecut, ca și acum doi ani, ca și acum trei, patru, cinci...Dacă este rău, nu noi suntem de vină, alții, care au fost înainte. Acum, dacă noi am fi lăsați să conducem, lapte și miere ar curge în loc de apă prin toate șanțurile din România, dacă noi, am fi doar noi, mă, dulăii ar umbla în jurul containerelor cu covrigi în coadă, păstrăvul și-ar pune căpățâna pe bolovan numa să îl punem în tigaie, iar Angelina lu` Brad, aia cu ochii faini, s-ar băga în tufă cu tot românu` . Cât să îi mai rabde pământul, cât să îi mai rabde bietul român ? Mint de îngheață Jiul, ziua în amiaza mare. Fără rușine, cu dibăcie...Vedem, în fiecare seară, din ecranul televizorului, oameni care povestesc cât de capabili sunt ei, cât de buni profesioniști, ce oameni de treabă, cât de proști sunt ceilalți și tot așa...Toți spun același lucru. Toți, nu este unul care să spună că nu se pricepe, că mai are de învățat. În fapt, în România oamenii mor înghețați drugă în drum, mor de foame în casă, își vând copiii prin țări străine, își scot rinichii și îi pun pe tarabă, își bagă verigheta la amanet... Intelectualii noștri spală bătrânii la cur prin Spania, Italia, Germania...În România se moare în spitale cu zile, nu ai de unde pune mâna pe un piramidon, ai bani trăiești, nu ai bani, te rogi...Asta este România în care, de 25 de ani, guvernează tot pricepuți... Nu pricep un lucru...Mă, dacă voi sunteți atât de buni, noi, pulimea, ăi mulți și proști, cum de trăim mă tot mai rău ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu