Scrisoare la inceput de an...

Fara zapada, fara speranta, cu saracia sub “pricoita” si gandul rau cuibarit in suflet, romanul a pasit in 2014…Este un an in care parca mai mult ca niciodata “targovetul” de rand este deznadajduit. In Valea Jiului mineritul piere incet dar sigur. Mai sunt 4 ani de zile pana cand S.N.I.M.V.J isi va incheia activitatea, aceasta masura ingrosand stratul celor care asteapta postasul o data pe luna luna. Suntem din ce in ce mai batrani, mai saraci si mai neputinciosi. Tinerii “burdusesc” autocarele care pleaca spre Spania, Italia, Anglia ori marile orase din tara. In urma lor parinti si/sau bunici cu ochii in lacrimi. VALEA JIULUI ramane in urma, un azil de batrani in care se bea, se mananca ( daca este ce ), se doarme si se moare. Este trist, dezarmant, apasator, insa asa stau lucrurile. Din cand in cand se mai “festeste” cate un gard, se mai astupa cate o groapa, in anii electorali se mai minte, in rest nimic. Investitiile in turism s-au oprit, investitorii locali, daca nu isi beau ceafeaua la D.I.I.C.O.T, sunt lipsiti de vlaga, impovarati de saracia celor care ar trebuie sa le fie clienti. Oamenii politici sunt lipsiti de reactie. Unii nu pot, pe altii ii doare-n cur, cei mai multi nu sunt bagati in seama. Aceasta este tabloul inceputului de an pentru VALEA JIULUI, o zona in care daca nu se intervine urgent, va deveni nu peste mult timp cel mai mare cimitir din Romania, vizitat din cand in cand de cei plecati departe…