De ce nu mai avem sărbători în tihnă...

...oare nu pentru că suntem mai răi decât la Crăciunul trecut ? Oare nu pentru că suntem mai înverșunați, mai porniți, cu urechile ciulite la cei de lângă noi, oare nu pentru că prea des ne uităm pe gaura cheii la cei din jur și uităm să privim sincer în oglindă...? ...Așteptăm sărbătorile “zdrențuiți”, departe de liniștea Nașterii...Cum să mai avem sărbătorile de altădată când noi ne-am schimbat atât de mult...? Adesea pomenim Crăciunul din copilărie, era frumos, cât de frumos...da, însă nici noi nu eram atât de urâți cum suntem astăzi...Oare facem ceva pentru a avea sărbători în tihnă...? Nu, eu nu fac mare lucru...deși văd cum, de la an la an, de Crăciun, nu mai sunt cum eram odată...

Vine Crăciunul, și totuși ... parcă n-ar veni...

...nu vi se pare ? Vremurile nu mai sunt cum erau demult, nici iernile, nici decembrie, nici sărbătorile, parcă nici oamenii...Astăzi, decembrie vine far’ de zăpada, plină de griji, de nevoi, de teamă, de invidie, de răutate...Bisericile sunt pline de oameni cu sufletul gol, străzile sunt pustii, orașul ,deși gătit cu lumini de sărbătoare, este trist, ursuz la prăvălirea nopții...Erau vremuri frumoase, un timp în care omul era mai aproape de oameni, iar ulița era prilej de bucurie...Astăzi, suntem ocupați, atât de ocupați că nici Nașterea Mântuitorului nu ne mai oprește din drumul nostru spre nicăieri... Nu mai avem vreme nici pentru sărbători, nici să zâmbim, nici să dăruim...Nu mai avem vreme iar în nesimțirea noastră, nici nu mai simțim că bate la ușă Crăciunul...

Români, nu vă mai înjurați țara, iubiți-o...

... nu țara este de vină că trăim greu, nu țara este de vină pentru că este prădată, furată, jefuită, umilită...Nu țara, nu...Nu România este de vină pentru că românii pleacă în lume pentru a câștiga o pâine, pentru că resursele ne sunt vândute, pentru că munții ne sunt jefuiți, pentru că apele ne sunt furate pentru că sărbătorile ne sunt tulburate...Cei care o conduc, ei sunt vinovați, știu și eu, știți și voi...Nu facem, însă, nimic... pleacă unii, vin alții, aceleași năravuri...însă, și noi, dragi români, și noi suntem vinovați, pentru că am lăsat să se întâmple așa... Sunt mâhnit să văd români care își înjură țara, români care își uită limba, români care își ridiculizează neamul. Pentru ce confundați țara cu cei care o conduc ? Țara, dragii mei este pământul adăpat cu sânge de cei dinaintea noastră, este petecul de “holdă” lucrat de buna și de bunu, este izvorul rece de sub piatră care nu a încetat să curgă în ciuda secetei... țara, este muntele care a rămas aici în ciuda viscolului, este păstrăvul liber din apele repezi ale Lotrului , este mormântul celui drag, țara este apusul din Cazanele Dunării și răsăritul de sub Obcinile Voronețului, iarna din Maramureș și primăvara din Bucovina...țara este Horea, Avram Iancu, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Mihai Vteazul, Vlad Țepeș...țara este utrenia de la Putna, toaca de la Sihăstria, tăcerea de la Frăsinei ori clopotul din miez de noapte de la Lainici...țara, este mama în genunchi în zi de sărbătoare, iubiți-o, nu o înjurați... LA MULȚI ANI, DRAGI ROMÂNI !

Un sistem cu curu’ la lume...

Cam asta este concluzia dupa tot ce am vazut in ultimele zile...O clasa politica repetenta, un sistem fragil lipsit de certitudini, bajbaind intre explicatii penibile si demisii “ de onoare” inaintate cand nu mai este loc de intors...In aceste zile in loc sa li se umezeasca ochii, oamenilor politici li s-au umezit izmenele de frica strazii, de frica celor multi si “prosti” pe care i-au prostit in ultimii 25 de ani...Sigur, nu tot ceea ce striga “strada” trebuie “pus in rama” . Nu, in nici un caz. Insa, este un semnal clar ca omul politic din zilele noastre nu mai poate sa se comporte asa cum s-au comportat Nastase, Videanu, Cozmanca, Anastase si multi, multi altii...Acesti oameni care au condus Romania pana acum cu curu’ la lume trebuie sa se trezeasca, caci lumea s-a (ra)sculat...

Imi pare bine ca o faceti acum, imi pare insa atat de rau ca nu ati facut-o si atunci...

As fi vrut sa fiti mai multi atunci cand v-am chemat in strada pentru a striga “NU INCHIDETI MINERITUL”...Nu ati fost, desi era important sa fiti, mai important decat credeti. Sa fiti si voi, copii minerilor, poate nepotii acestora. Ar fi fost bine sa se mobilizeze si “generatia facebook” din Valea Jiului. Atunci nu sa intamplat, au fost cateva sute, poate mii de oameni. Mult prea putini pentru a schimba destinul pe care Valea Jiului il are...Acum, tinerii au reactionat, chiar si in Valea Jiului. Au iesit in strada pentru a schimba ceva, pentru a fi solidari miscarii de la nivel national...Imi pare bine ca o faceti acum, imi pare insa atat de rau ca nu ati facut-o si atunci...

JIGODIILOR, JOS LABELE DE PE MEMORIA MORTILOR DIN “COLECTIV” !

Peste 32.000 de bucuresteni au iesit aseara in strada, legitim. Alte cateva mii in tara, Cluj, Brasov, Ploiesti, Constanta etc. Sunt oameni revoltati, satui, indurerati, oameni care atunci cand cer demisii, au dreptate. Sunt insa scarbit (dar nu surprins ) de modul ordinar in care oamenii politici se agata cu mainile sloioase de acest protest. Am vazut aseara, politicieni din opozitie care exaltau, cu ochii beliti si gura pana la urechi isi frecau mainile sub masa sperand ca aceasta tragedie ii va veni de hac lui Ponta, lucru care sa si intamplat, si vor ajunge in sfarsit la putere ei. Oamenii au iesit in strada impotriva unui sistem, nu impotriva unui partid imbecililor. Toti, dar toti, ati facut acelas lucru in ultimii 25 de ani, v-ati batut joc si ati regulat aceasta tara in toate felurile. Acest protest, asa cum a inceput, nu este unul indreptat impotriva P.S.D, U.N.P.R, A.L.D.E, nu, este si impotriva P.N.L, U.D.M.R etc, este un protest inderptat impotriva unei clase intreagi de iresponsabili, un sistem care ne-a batjocorit in toti acesti ani. Folosirea in aceste zile a emoției colective de catre oamenii politici pentru rezolvarea intereselor lor politico-mafiote este evident.Sper din tot sufletul, ca actiunea care a inceput aseara sa nu fie confiscata de un partid ori altul, de un interes al unuia ori al altuia, sa nu sfarseasca confiscat de “oamenii partidelor” tocmiti pentru a genera scandari, atitudini care nu au nimic in comun cu scopul celor care au iesit initial in strada.

Înțeleg că facebook este, totuși, o rețea de socializare, nu un bordel virtual...

Oare de ce țin unii cu tot prețul să le vedem chiloții ? Rețele de socializare sunt pline ochi de “fufe” cu “aţa-n cur”, care tolănite pe dormeză , care întinse pe iarbă verde, care fotografiindu-se singure în oglinda din sufragerie, aproape-n curu gol...Înțeleg că facebook este totuși o rețea de socializare, nu un bordel virtual... Mai mult, nu puțini sunt bărbații, unii trecuți bine de prima tinerețe, care aleg să se dezbrace-n văzu` lumii. Deținând, în majoritatea cazurilor, și câte un “buhai cu buric“ considerabil, jupânii își fac selfi în atelier... Ca să ce ? Asta este întrebarea...Dar despre muierile care își postează capodoperele culinare uitând să spele farfuria de mâncarea gătită în urmă cu o săptămâna ce ziceți ? “ Am gătit o prăji”, însă în tavă se mai văd urme din râmătorul fript acum câteva zile... Sigur, este un spațiu unde fiecare postează ce vrea...Mă întreb, însă, de ce...

Suntem o țară de intelectuali, cine mai lucrează, însă ?

GEORGE ȚIȚEICĂ spunea că nu contează atât de mult cât înveți, contează ceea ce înțelegi...Iar noi, suntem un popor care nu mai înțelege nimic...în ultimii ani, mai mult ca niciodată, ne lipsesc “oamenii care se pricep”, meseriașii. Cât de greu găsești un tâmplar priceput, un dulgher cu mână bună, un strungar, un geamgiu, un papucar...țara este plină de șomeri cu diplome, de intelectuali. Tinerii ,îndemnați de părinți sau încurajați de societate au dat buzna-n facultăți, fără să își pună problema ce vor face când vor termina. Nimeni nu s-a gândit că, în câțiva ani, cererea va rămâne mult în urma ofertei...Astăzi, toți aceștia, îngroașă numărul celor care sunt în căutarea unui loc de muncă, asta dacă au mai rămas în țară. Nu există o prognoză la nivel național, care să armonizeze cererea cu oferta. Au dispărut școlile profesionale, dispar meserii de care societatea are nevoie. Astăzi, un bun dulgher câștigă, de câteva ori într-o lună, salariul unui medic, ori salariul unui profesor, să nu mai vorbim de juriști...Sunt tineri cărora în locul liceului li se potrivește mult mai bine o școală profesională, rezultatele examenului de bacalaureat din ultimii ani certifică acest lucru. Scoala românească actuală este o rușine. Un dascăl adevărat nu livrează informație, plămădeşte copilul, îi îndrumă pașii, îl învață...în școlile de astăzi, cu mici excepții, nu se mai învață, se livrează informație, iar acest adevăr distruge, încet dar sigur, omul, îl transformă-n individ...

Minele se închid, noi ce băgam în sobă ?...

Vine toamna, cade bruma...Vremea devine aspră, românul începe să dârdâie din toate încheieturile, iar la Paroşeni și la Mintia nu-i cărbune să băgam în sobă... Încă din luna august, Tiberiu Iacob-Ridzi, primar în Petroșani, la braț cu Petre Mărginean, omologul acestuia din Deva, au atras atenția privind asigurarea resurselor de cărbune necesare încălzirii locuințelor, unitătilor de învăţământ, spitalelor și a altor spații edilitare pentru iarna care bate-n ușă. Mai mult de 30.000 de oameni din Deva și orașele Văii Jiului, copiii din școli și bolnavii din spitale riscă să-și petreacă iarna în frig, fără căldură și apă caldă, cu pătura-n cap și reșou-n priză. Este un paradox, deși minele din Valea Jiului se închid, țara nu are ce arde...Nu mai este nevoie de mineri, nici de huilă, asta am auzit mereu în ultimii ani, și totuși, punctual, la iarnă ce băgam în sobă ? Din analizele efectuate de reprezentanții S.E. Paroşeni și S.E. Deva rezultă un deficit de cărbune pentru funcționarea continuă a grupurilor energetice din cadrul S.E. Paroşeni și S.E. Deva, precum și necesitatea constituirii unei rezerve de stat pentru funcționarea grupurilor energetice, în vederea asigurării energiei termice pentru încălzire și apă caldă menajeră în localităţile din Valea Jiului (Petroșani, Vulcan, Lupeni) și Municipiul Deva, spuneau cei doi edili la mijlocul acestui an. Noul director general de la C.E.H, Emil Floruţ, are primul prag de trecut. Sub pretextul unor lucrări care vor fi efectuate la S.E. Paroşeni, acesta a anunțat că agentul termic va fi furnizat începând cu luna noiembrie populației...în fapt, este o perioadă în care Floruţ va încerca să facă un stoc în cele două depozite, Paroşeni, respectiv Mintia. Şi dacă, totuși, vor crăpa pietrele, vor fi oprite atât de necesarele lucrări de la Paroşeni și agentul termic va fi furnizat mai devreme...? Zic...Ceea ce se întâmplă în aceste zile, este mărturia vie a modului iresponsabil în care strategia energetică, cel puțin pentru această zonă, a fost tocmită în ultimii ani...Sunteți praf, pulbere fină, voi toți cei care cu hăţurile politice în mână, v-ați bătut joc de această zonă, de acești oameni, de acest pământ, de acest cărbune în ultimii 25 de ani...știu că citiți aceste rânduri strâmbând din rât, însă, știu la fel de bine că, în sinea voastră, îmi dați dreptate, lichelelor...

Valea Jiului trăiește prin banii pensionarilor...

Trist, dar adevărat...Pensiile foștilor mineri, asta ține în viață economia Văii Jiului...Probabil nu puțini dintre voi v-ați întrebat de ce sunt înghesuite 7 supermarketuri doar în Petroșani. Este un paradox, economia se prăbușește între Jii, și totuși asistăm la un asalt fără precedent al marilor corporații. În fapt, asta caută, banii pensionarilor. Un venit sigur, un venit care fără greș ajunge, lună de lună, pe tejgheaua acestora în schimbul merelor din Peru, roșiilor din Spania, brânzei din Austria ori cărnii din Olanda. În Valea Jiului au fost sugrumați toți micii întreprinzători, magazinele stradale în favoarea unui comerț civilizat, adică aceste hambare care ,lună de lună, scot miliarde din Valea Jiului. Sigur, omul este liber să aleagă, și alege...Sunt pensionari în Valea Jiului care întrețin trei generații. Bunicii întrețin copiii dar și nepoții...Dar când nu va mai fi bunicul, când nu va mai veni poștașul, când nu va mai fi pensia ? Până în urmă cu câțiva ani, ziua de plată la mineri se simțea și pentru brutar, și pentru crâșmar, și pentru măcelar și pentru frizer și pentru Regina Huilei...Acum, barometrul în piață este dat de ziua de pensie... În Valea Jiului, după 1989, nimeni nu a avut o strategie nici măcar pe termen scurt. Poate doar strategia de a lichida în pace și fără zgomot mineritul. Ordinea economică în această zonă s-a construit instinctual, amatoristic fără standarde riguroase de competență ori o arhitectură morală sănătoasă. Poate nu este târziu, ori poate este...însă măcar acum, în ultimul ceas, oamenii care se pricep trebuie chemați la aceeaşi masă, în aceeaşi casă, să gândească pentru Valea Jiului. Fără să li se ceară procente ori adeziuni de partid...

De ce nici un primar din Valea Jiului nu va pierde alegerile în 2016...

...în primul rând pentru că cei care pot să câștige în fața unui primar în funcţie nu vor, iar cei care vor nu pot sau nu sunt lăsați...În Valea Jiului nu mai există lideri politici autentici care să genereze o competiție reală în perioada electorală. În ultimii 10 ani, oamenii politici, în Valea Jiului sunt aceiaşi, tributari aceloraşi înțelegeri transpartinice. Atât interesul cetățeanului cât și doctrina de partid sunt negociate în cel mai “dâmboviţean” mod cu putință, dacă nu la Belle Epoque atunci la Rusu, dacă nu la Keops atunci la Number One...Așa se face politică în Valea Jiului. “ Cât costă să nu te bagi, un contract, poate două...? Sau mai bine tu nu îți vâri nasul în colegiul meu, iar eu nu am absolut niciun interes în colegiul tău “ ...A mai rămas jumătate de an până la alegerile din 2016. Niciunul, dar niciunul dintre primarii în funcție nu vor avea nici cea mai mică problemă dacă vor “pohti” încă un mandat. În niciuna dintre cele șase localități din Valea Jiului opoziția nu a reușit să fie mai mult decât ridicolă. Nu s-a detașat niciun lider capabil să câștige alegerile, să muște din dușman, cu argumente, să genereze dezbateri care să atragă atenția omului de rând...Opoziția s-a limitat la apariții chipeșe pe facebook, discuții sterile și multă patimă, în multe cazuri chiar frustrare...În aceste condiții, dacă D.N.A nu le va încurca socotelile, triumfatori în alegerile din 2016 vor fi întocmai cei care și astăzi conduc cele șase unități administrativ-teritoriale din Vale. Şi dacă se va întâmpla, unul ori mai mulți dintre aceștia să fie treziți dis-de -dimineață de băieții cu fața acoperită, ăsta nu este meritul opoziției, în nici un caz. În Valea Jiului nu mai există mecanisme care să creeze oameni politici capabili, pentru că în interiorul partidelor nu mai există competiție reală, există doar interese, “buci” la vedere, trocuri ordinare și mult “miserupism”.

Dati-ne Romania inapoi !

...da, cred ca am ajuns la ziua in care trebuie sa cersim Romania unora si altora…In ce masura Romania mai este a romanilor? Sa “zvarlim” pe “dormeza” mantia ipocriziei, sa ne asezam , sa cugetam…Soarta Romaniei pare pecetluita, de 25 de ani, haimanalele care au condus aceasta tara manifesta un dispret contagios vizavi de valorile nationale, de resursele tarii, de simbolurile nationale si nu in ultimul rand de noi, targovetii de rand, mintiti, manipulati, ridiculizati si umiliti…Petrolul l-au luat unii, aurul il iau altii, apele minerale sunt si ele scoase din maruntaiele pamantului de oameni care nu vorbesc romaneste, rosiile le aducem din Turcia, branza din Olanda, porcii din Franta, merele din Italia, pastravii din ape straine s.a.m.d…Au incercat sa confiste si bisericile romanesti, Dumnezeu, insa, nu este om politic, nu a cazut la invoiala, nu a pitit in conturile din Tara Cantoanelor 10% si nici nu are nevoie de sprijin in campaniile electorale… Strazile le fac americanii, comunicatiile grecii, iar Romania face cozi in supermarket-urile ( BILLA, CARREFOUR, AUCHAN etc ) marilor cercuri de influenta din Europa. Oare de ce nici un lant de magazine de acest tip nu s-a dezvoltat sub obladuirea unui actionariat majoritar autohton? Va amintiti ce a patit Penescu cand reteaua PIC a devenit vizibila ? Omul a vandut, iar acum este fericit…La fel s-a intamplat si cu ARTIMA …Ne-a ramas energia, insa nu pentru mult timp ... simt ca se pregateste ceva in acest domeniu…Noile reglementari ale UE sanctioneaza taranul roman daca nu isi lucreaza pamantul…Oare de ce? Ion, neputand lucra pamantul, pentru a evita sanctiunile, va vinde…Punem “ramas” ca se gasesc cumparatori ? In toata aceasta perioada, Romania “beleste” ochii in cautarea Elodiei, se bucura in fata unui monitor chinezesc la ultimul film piratat, astazi, si isi injura vecinul ca prea scartaie patul…Mai mult, Romania este injurata birjareste de toti cacanarii care habar nu au ca, pentru fiecare palma de pamant pe care ei acum scuipa seminte, unii au varsat sange…Suntem un popor care traieste in genunchi... si asta nu pentru a ne ruga…

"Bietul cetățean", un simplu pretext...

...omul de rând, cetățeanul, există doar în perioadele electorale, ori atunci când omu’ politic este în opoziție...Altfel, pe el, omu’ politic îl doare exact în cur de el, omul de rând...Sintagma “ bietul cetățean “ este doar un paravan, folosit de politicieni atunci când este nevoie. În fapt, odată gurguiaţi la putere, aceștia uită de “ bietul cetățean “...își mai aduc aminte când alunecă din nou de pe coperişu’ puterii în nămolul opoziției, ori înaintea alegerilor. Este trist că s-au molipsit și mulți jurnaliști, lucrători cu pix-ul de fapt, ori vorbitori în microfon. Nu puțini colegi de breaslă, din presa scrisă, vorbită ori televiziune, dau din gură, bat șaua până când înțelege alesu’, apoi...uită și aceștia de “bietu cetatean”. Le seacă pixu’ și nu mai scriu. Astăzi înjurăm cu înverșunare, mâine dintr-o dată ca într-o vrajă din frumoasele basme ale noastre ale românilor, zmeul devine un Făt-frumos cumsecade, iar broasca cea râioasă o frumoasă crăiasă...Aceasta este povestea tristă, pe scurt cu bietul cetățean și broaștele râioase din jurul acestuia..

Valea noastră aur poartă, noi milogi din poartă-n poartă...

Valea Jiului, un loc atât de frumos, atât de bogat, cu oameni harnici, cu atâtea bogății sădite de Dumnezeu în munții care ne înconjoară, și totuși...atât de săracă. Știu, și voi ca și mine v-ați simțit umiliți, priviți de sus, evitați, doar suntem din Valea Jiului, de aici de unde au plecat minerii, nu ? Nimeni nu și-a deschis ochii să privească acest loc dintr-o altă perspectivă. Nici măcar noi, cei care trăim aici...Suntem resemnați, deznădăjduiți, îmbătrâniți înainte de vreme...Soluții ? Sunt...Oare cât din potențialul turistic al acestui colț de lume este valorificat...Oare câte borcane de dulceața din tonele de zmeură, afine, mure ori fragi care se recoltează în Valea Jiului sunt produse aici, în Vale. Câte sticle de sirop din mugurii brazilor din Parâng se îmbuteliază aici...? Nimeni nu s-a gândit să facă asta, oare de ce ? Mă întreb, neamțului cu bani nu i-ar “prii” câteva zile în grija unei familii de momârlani din Vale, cu brânză proaspătă, balmoș, câte o glajă de rachiu la fiecare masă, cu sloi și câte o hârbeica de costiță afumată tăvălită-n smântâna ? Ziua pe crestele munților, ori prin locuri precum Peștera Bolii, Cheile Jietului ori Campușel, seara lângă foc cu un fluieraș din Cimpa zicând de joc, o mămăligă-n aburi, prăvălită-n ciuhaiul cu lapte proaspăt muls...Noaptea-n purculete, învelit în otava proaspăt cosită, sub cerul satului din Vale...Astfel de lucruri, în ziua de astăzi sunt căutate în întreaga lume, noi le avem, însă nu spunem despre ele nimănui...Agroturismul este necunoscut în Valea Jiului, avem atâtea locuri frumoase, atâtea obiceiuri dragi, atâtea mâncăruri tradiționale, necunoscute...Nu există nici măcar un material de promovare care să plece din Vale și să descrie aceste lucruri simple, însă atât de frumoase...Noi încercam să lămurim turiștii cu telegondolă, uitând că putem face lucruri pe care nimeni în nici un alt loc din lume nu le poate face...Ori de câte ori în Vale vin oameni de seamă, aceștia sunt duși în aceleași locuri, să vadă aceleași lucruri, mănâncă în aceleași restaurante din centrul orașulului, apoi pleacă...Cu ce rămân ? Cu nimic, poate doar cu impresia că în Vale se poate face minerit și atât. Oare daca le-am organiza o seară ca-n Valea Jiului în ograda unui gospodar de sub Parâng, ori de la poalele Retezatului nu le-am schimba părerea despre noi...? Zic...

S-au dus vremurile bune...

...vremurile în care oamenii zâmbeau când se întâlneau, își găseau vreme să se viziteze, dezinteresați, vremurile în care duminica, la prânz, familia se întâlnea, s-au dus vremurile în care oamenii prețuiau omenia. Astăzi, rar se întâmplă să te caute cineva dacă nu are nevoie de ceva, ori să cauți pe cineva dacă nu îți trebuie ceva. Omul este apropiat de om doar de interes. Am divorțat sufletește de semenii noștrii... Țintuiți după uși grele, omul modern trăiește, iubește și suferă virtual. În trecut, în anii copilăriei mele, în Slătinioara când mama făcea scoverzi, împărțea și la vecini, să guste...când vecina făcea pancove, venea cu “tanerul” și ne dădea și nouă...Când unul tăia porcul, împărțea câte o bucată și la vecini, așa se întâmpla...Astăzi ,însă, fiecare este ferecat în spatele unor garduri înalte, supravegheate de camere de luat vederi. Ne temem de cei pe care până ieri îi omeneam, de cei care ne omeneau... Câți dintre copiii născuți în ultimii ani mai știu cum miroase o floare ruptă de pe poiană, gustul unui măr nespălat înghesuit în sân din curtea vecinului, câți dintre copiii cu părinți moderni mai știu să își “belească” genunchii ? Puțini...S-au dus vremurile bune, vremurile în care omul prețuia omenia...

Ma doare cand vad cum pleaca oamenii din Vale...

...din pacate insa nu am nici un argument sa ii opresc. In ultimii ani se intampla tot mai des, din ce in ce mai multi pleaca. Tinerii, imediat dupa terminarea liceului se desprind de pe malurile Jiului cautand sa se aseze in alte locuri. Facultatea este primul pas spre o alta lume, spre o alta viata...Departe de Valea Jiului, departe de cei dragi, mai aproape insa de un trai decent, de speranta unui maine mai bun decat ceea ce traiesc astazi, aici. Aud in fiecare zi oameni care se gandesc sa plece, nu stiu inca unde dar se gandesc sa o faca. Nevoile, viata, prezentul, toate il imping pe om sa se duca. Incet dar precis Valea Jiului se depopuleaza de la an la an...In Valea Jiului oamenii au incetat sa mai viseze, cei care raman sunt resemnati, cei care pleaca spera sa nu se mai intoarca decat in vizita...Cum, cine, cand va opri aceasta “hemoragie” care vlaguieste Valea Jiului ?

Dealul Institutului...de acum mai gol...

...ziua îmi începuse fără să anunțe nimic altceva decât cele de zi cu zi, lucruri normale, banale. Ajunsesem la birou. Dealul Calvariei era blând mângâiat de primele raze ale soarelui de iunie. Mă pregăteam pentru o zi obișnuită...Un telefon a schimbat-o, însă...Am stat o vreme fără să articulez nici o vorbă, nici un gând. De la celălalt capăt aflam că, în urmă cu puțin timp, Aron Poanta - Rectorul Universității Petroșani se stinsese, plecase spre cele veșnice. Găzduiți fiind de Universitatea Petroșani, mă întâlneam adesea cu d-nul Poanta, fie în parcare, fie pe hol, fie în biroul acestuia. L-am avut invitat de câteva ori în studio. Avea un zâmbet de om bun, un zâmbet care nu a mințit niciodată. Într-o lume care, mai ales în ultimii ani, a fost nedreaptă cu Aron Poanta, acesta a răspuns mereu iertând, zâmbind și iertând...Era un bun creștin, deseori mă întâlneam cu acesta în Biserica “Sf Treime”, îngenunchia, se ruga, apoi discret, fără să deranjeze, stânjenit parcă, ieșea... Modest, înțelegător, căutând pacea înainte de dreptate, Aron Poanta rămâne în galeria acestei vieți mai mult decât un excepțional cadru universitar, rămâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut un OM, care nu a uitat nici o clipă să fie OM. Nici măcar după ce a devenit rectorul uneia dintre universitățile de prestigiu din țară, Universitatea Petroșani. Ca un paradox, acum câteva zile, prezent fiind la festivitatea de absolvire, Aron Poanta le-a spus studenților dar și colegilor prezenți în sală... ” probabil este ultima dată când particip la o astfel de manisfestare, mă gândesc să plec...spre pensie”, spunea acesta...Dumnezeu, însă, l-a chemat spre calea veșnică. A mai plecat un om dintre noi, unul dintre cei care a șlefuit oameni, unul dintre cei care asemenea multor cadre din Universitatea Petroșani s-a încăpățânat să creadă, până la capăt, în menirea acestui loc. De acum, Universitatea Petroșani va fi mai pustie, Dealul Calvariei va fi mai sărac cu un suflet...și ce suflet! DUMNEZEU SĂ VĂ ODIHNEASCĂ-N PACE, DOMNULE PROFESOR...

GEREA : UN MINISTRU, ZÂMBIND PE SU` MUSTEAȚĂ ...

Săptămâna trecută, minerii din Valea Jiului au ieșit din nou în drum...Nu vreau, astăzi, să mă refer la motivele pentru care au făcut-o. În nici un caz de bine, nu. După câteva zile în care revolta minerilor a fost lăsată să dospească, Dominic de la enerjie` a decis să vină-n Vale. Dominic Andrei Gerea, ministrul Energiei, despre dânsul vorbim în pagină. După ce și-a sorbit cafeaua împreună cu o parte dintre primarii și parlamentarii din Valea Jiului, Andrei Gerea a pornit la pas, “dezbumbat la ultimul bumb al camașuței” spre C.E.H. În bătătură zarvă mare, minerii l-au întâmpinat cântând “ În fund de munți, noi, des intrăm...”, un moment emoționant. Cu greu și vorbe bine ticluite, Gerea s-a văzut intrat pe ușa C.E.H...Cât de mulți miniștri au mai pășit și pe această ușă, și cât de multe lucruri au mai promis, și cât de puține au mai făcut...După câteva ceasuri în spatele ușilor zăvorâte a ieșit Nica, liderul de la Muntele. Și-a băgat gura-n goarnă și a anunțat oamenii care așteptau afară că părțile din clădire sunt pe cale să semneze un protocol. Apoi s-a băgat înapoi. După o vreme întâlnirea s-a isprăvit, Dominic de la enerjie` s-a așezat în fața jurnaliștilor și a spus următoarele : “ Împreună vom face demersurile necesare la toate organismele abilitate pentru prelungirea termenului limită de închidere a minelor de huilă, de la 2018 la 2024. Polonia face presiuni în acest sens şi alte ţări europene, la fel. E un context favorabil şi nouă. CEH va trebui să poată vinde pe piaţa reglementată o cantitate de energie corespunzătoare unei puteri de 200 de MW, puterea minimă a celor două termocentrale. Se demarează procedurile pentru separarea termocentralei Paroşeni (măsură cerută insistent de sindicatele din această unitate). Protocolul mai prevede ca separarea legală a activităţii miniere să se producă doar dacă programul de restructurare (ce va fi întocmit în acest an – n.red.) va ajunge la concluzia că aceasta este necesară. Se constituie un grup de lucru care să asigure îndeplinirea punctelor din acest protocol”. Apoi, a zâmbit pe su` musteață și dus a fost. Bine, dar cu noi cum rămâne, cu noi cei mulți și ... ? În protocolul semnat la Petroșani, nici urmă de asumare, nici urmă de garanție, nimic. Doar povești. Mai mult, Andrei Gerea ne liniștește, “...vom face demersurile necesare la toate organismele abilitate pentru prelungirea termenului limită de închidere a minelor de huilă, de la 2018 la 2024 ”. Păi, dom` Gerea, parcă până în 2018 urmau să fie închise minele botezate ca fiind neviabile, nu ? Parcă Lonea, Livezeniul, Vulcanul și Lupeniul erau bune, erau viabile. Înțelegem că sunt atât de viabile că este nevoie de eforturi ca să nu se închidă și acestea în 2018 ? Așadar, dacă veți reuși să împingeți înmormântarea Văii Jiului până în 2024 este o împlinire, un succes...Oameni buni, dragii mei, sfârșitul este mai aproape decât credem, îl trăim deja !

GEREA a venit, a vorbit, a promis si a plecat...

A fost o zi “incinsa” in Valea Jiului. Protestele minerilor din ultimele zile l-au adus astazi intre Jii pe Ministrul Energiei, Andrei Gerea. Omul a venit, a zambit, a vorbit ( frumos ), a semnat un protocol , a luat masa si...altceva nu stiu ce a mai facut. Din pacate nimic concret in urma acestei vizite. Doar promisiunea ca se va incerca gasirea unor solutii “paleative” pentru mentinerea pana in 2024 a mineritului in moarte clinica. Des, mult prea des in acest protocol expresia “ VOM INCERCA ”. As fi fost mai linistit sa fi spus mai des “ VOM FACE ”..Sa intelegem ca pana acum nu s-a incercat ? Dimpotriva, daca luam in seama declaratiile din ultimele luni. Andrei Gerea a ales sa parcurga pe jos distanta dintre Primaria Municipiului Petrosani si C.E.H, unde sute de ortaci l-au intampinat cantand IMNUL MINERILOR...A fost un moment emotionant. Gerea, spre deosebire de alti “argati” din politica autohtona a avut curajul astazi sa intre intre oameni, a stat cu acestia de vorba pret de 15 minute. Este un gest demn, intr-o lume “ciorchine” de oameni politici carora le tremura izmenele cand aud de protestele minerilor din Vale...Pentru noi, oamenii VAII JIULUI este un moment greu. Imi este teama ca vizita de astazi a Ministrului Energiei, Andrei Gerea sa nu fie doar un “algocalmin” pentr a linisti oamenii. Nu exista certitudini, nu s-au dat asigurari, s-au pronuntat prea des expresii gen “ vom incerca, vom face tot posibilul etc “ Pot sa nu mai cred in astfel de povesti pana cand nu vad transpunerea acestor randuri scrise in fapte ? Eu spun ca da, am tot dreptul...

PONTA, de ce nu te incapatanezi sa arati minerilor ca iti pasa de ei...?

Maine ( joi, 28 mai ), conform ultimelor informatii Ministrul Energiei, Andrei Gerea, va veni în Valea Jiului. Vad/aud in ultimele ceasuri oameni din mediul politic, pupincuristi cu "limbi cafenii", ca Ministrul Energiei face o favoare minerilor pentru ca a decis sa poposeasca intre Jii. Nimic mai fals, este o OBLIGATIE nu o optiune, nu o favoare, o obligatie fata de cei peste 100.000 de oameni care traiesc in Valea Jiului. In alta ordine de ganduri, in timp P.S.D a fost si a ramas cel mai votat partid in zona. A venit vremea ca P.S.D sa arate ca Valea Jiului inseamna si altceva in afara unei mase de vot, folosita din patru in patru ani si lasata in labele baronilor locali. Pana acum P.S.D, P.N.L, PDL, etc...nu au fost in stare sa faca mai mult decat au facut. Ce au facut se vede...Acum, Victor Ponta are o sansa istorica sa arate oamenilor din Valea Jiului ca nu s-au inselat in ultimii 25 de ani cand au votat intr-o majoritate covarsitoare P.S.D...

PROTEST EXTREM : VASILE PADURARU s-a pus in lanuturi...

Marti la pranz, VASILE PADURARU, liderul minerilor de la LONEA "s-a pus in lanturi", legat de poarta minei pentru nerespectarea drepturilor ortacilor pe care ii reprezinta. Saptamana trecuta, am fost alaturi de acesta pe strazile din Petrila pentru a mobiliza oamenii sa participe la mitingul de vineri. Imi vorbea cu lacrimi in ochi despre problemele minerilor, despre faptul ca din banii lui a cumparat 10 sape pentru a lucra in subteran cu ele. Mi-a spus cat de greu este in adancuri, cate nevoi au minerii...Astazi, cand am aflat ca a decis sa se lege de poarta minei pentru a protesta nu am fost mirat...Este unul dintre putinii lideri din Valea Jiului care inca mai sunt cu inima si nu doar pe statul de plata alaturi de mineri...

Precizare la dezinformare...

In ceea ce ma priveste, sa fiu inteles, cred cu tarie si am si argumente ca Valea Jiului in general ( si mineritul in special ) este victima unui sistem politic gaunos, profund corupt pana in cele mai ascunse madulare. Inteleg ca trebuie sa o repet, pentru mine, PSD-PNL-(defunctul) PDL- UNPR-UDMR, toti...= ACEIAS TREABA, ACELEAS GAUAZE DE OPORTUNISTI, ACELEAS APUCATURI... Am participat la actiunea de vineri de la Petrosani. Am facut-o pentru ca am simtit sa fiu acolo, alaturi de cei care si-au rupt cateva ceasuri si au venit in strada. Ma simt jignit cand aud pareri ca noi cei stransi acolo, am raspuns unui apel politic venit din ograda PNL/PDL. Nu este drept, pentru oamenii care au participat la aceasta actiune, nu este drept. Nu sunt un adept al modului in care Nica de exemplu conduce miscarea sindicala din Vale. Am spus-o de multe ori, in public. Sunt convins ca si acesta ca si alti lideri sindicali din Valea Jiului are simpatii, poate si carnet, poate si prieteni, poate si interese in lumea politica. Eu, nu am fost vineri in strada pentru Nica , nu am fost vineri in strada pentru P.N.L importiva P.S.D, nu...Atat eu, cat si oamenii care au venit manati de propria constinta, am fost acolo pentru Valea Jiului. Va rog, dragi “santinele” ale P.S.D nu aruncati cu cacat in constiinta unor oameni care independenti de Nica, independenti de orice alta miscare politica au inteles sa participe la actiunea de vineri. Repet, daca in spatele acestei actiuni se afla P.N.L/PDL va rog sa ne spuneti si noua, sa stim. Argumentat, cu subiect si predicat, sa afle lumea. Altfel, inteleg altceva...Nici pe mine, nici pe cei peste 1.500 de oameni care au inteles sa participe la aceasta actiune nu ne-a manat dragul de Nica, nici simpatia fata de un partid anume sa fim acolo. Am venit pentru ca imi pasa de ceea ce se va intampla maine in aceasta zona, de ceea ce se va intampla in cativa ani cand in locul minelor va creste laptuca.

MULTUMESC VALEA JIULUI...

Multumesc celor peste 1.800 de oameni care astazi au fost la PETROSANI. Fara mici, fara bere, fara pomeni electorale peste 1.800 de oameni din diverse medii sociale astazi au decis sa iasa in strada. Nu este mult, insa nu este nici putin. Dincolo de orgoliile sindicale, dincolo de jocurile politice, oamenii care astazi au fost la PETROSANI au aratat, asa cum au putut ca le pasa de aceasta zona. NU INTELEG de ce in strada alaturi de oameni nu au fost si cei votati de acestia, primari/parlamentari etc.Doar din 4 in 4 ani domnilor va prieste strada...? ..Este un semn pentru cine vrea sa inteleaga, pentru cei care au urechi sa auda, pentru cei care au ochi sa vada. Din pacate au lipsit tinerii, putini, mult prea putini...Terasele din Petrosani erau pline de tineri care au preferat sa o "lalaie" la o bere decat sa fie in soare, sa scandeze pentru viitorul lor. Voua nu va pasa ? Nu cred, poate nu constientizati inca...Multumesc tuturor celor care astazi au fost aici, oameni cAre mai tare sau mai incet au spus : SALVATI VALEA JIULUI !

Pologul nesimtirii se asterne peste Romania...

După 1989, România a devenit scena unor piese greu de închipuit. Unele comedii, altele tragedii, jucate de actori, evident amatori. După isteria conservelor chinezeşti, am descoperit “ciunga” Turbo, mai apoi revistele cu muieri dezbrăcate şi, nu în ultimul rând, “dijma europeană” sugestiv numită rată ori leasing…Asta ne-a pus capacul. Capcana împrumutului ne-a prins şi nu ne mai dă drumul. În toată această perioadă, evident, s-au întâmplat şi lucruri bune, din păcate, însă, mult prea puţine în comparaţie cu nevoile autohtone. Într-o societate din ce în ce mai beteagă s-a născut, gângurind cântecele lui Adi Minune, o nouă clasă socială: NOBILIMEA DE TIP MODERN… Au împrumutat de la nobilimea din anii 40 cravata de la gât, iar de la burghezie masa bună. Îşi arată chipurile de după geamurile fumurii ale maşinilor, îşi petrec verile pe tărâmuri însorite şi scuipă seminţe de floarea soarelui în momentele de profundă meditaţie. Sunt românii cărora nu le place să îşi spună români. Sunt cei care sug, au supt şi vor suge, fără să se murdarească, din “aorta” poporului. Îi vedem zi de zi, îi recunoaştem, sunt parveniţii cu urme de jumări între dinţi şi “damf” fin de ceapă roşie. Shopping-ul în marile vetre ale lumii moderne, a devenit un obicei pentru aceştia. Mulată pe foale, o helancă albă “dă la Armani” este semn de bunăstare în zilele noastre. Bunul-simţ a intrat în hibernare la români, sforăie şi nimeni nu pare să îl deranjeze. Democraţia instalată după 1989, supune poporul la un permanent exerciţiu de umilinţă, însă cei care ne umilesc sunt, paradoxal, ai noştri...NOBILIMEA DE TIP MODERN. Aceşti oameni îşi permit aproape orice, într-o ţară bolnavă, care îşi priveşte moartea neputincioasă. Sufletele ne sunt bolnave, fraţilor, iar la “drogherie” nu-s pilule… Ion nu mai este Ion, ai lui îl strigă John, în timp ce pita cu slănină a fost înlocuită de ham/cheeseburger şi cine ştie ce alte “mirezuri“. Oare dacă avortului i-ar spune crimă şi nu întrerupere de sarcină, nu ar fi mai potrivit ? Oare dacă curvelor le-am spune curve şi nu “femei independente“, ar fi la fel de mândre de atitudinea/cariera lor ? Noi românii, ne trăim propriile slăbiciuni cu un umor fantastic. Băşcălia este una, umorul este cu totul şi cu totul altceva. România este o ţară în care, începând cu al de sus şi terminând cu curvele din parcarea de la Oraştie, toată lumea face băşcălie. Nimeni nu îşi mai pune probleme de conştiinţa, de întoarcere la Dumnezeu sau de moralitate. Pologul nesimţirii se aşterne peste România, iar noi nu avem greblă să facem părculeţele...

Jurnalul unui caine scris de un puric DAN...

S-a plinit vremea pentru un nou volum semnat Dan Puric...Vineri la Diverta-Bucuresti a fost lansat..."Jurnalul unui caine scris de un puric DAN " . Cartea este senzationala, cand pui mana pe ea, nu ii mai dai drumul pana nu o ispravesti...Lumea prin ochii celui mai bun prieten al omului, in cazul lui Dan, prin ochii catelei acestuia, Dulci. Noul volum va fi lansat si in Hunedoara, la Deva dar si la Petrosani...

Jurnalul celor trei ceasuri petrecute cu Jujan...

Scriu aceste rânduri după ce, de câteva minute ,Constantin Jujan a ieșit din birou. Am stat de vorbă cu acesta 90 de minute în direct, în fața camerelor de luat vederi, și tot pe atât, un ceas și mai bine după încheierea emisiunii...A spus câteva lucruri interesante, nu atât de mult cât și-ar fi dorit unii, poate mai mult, însă, de cât și-ar fi dorit alții. Îl cunosc pe Jujan de ani buni, niciodată nu mi-a lăsat impresia că este un om căruia îi lipsește caracterul, însă, întotdeauna am știut că acesta spune mult mai puține decât stie...Si astăzi, Jujan a fost prudent. Totuși, a recunoscut că situația în care se află C.E.H este un dezastru, mult mai rău decât se aștepta când a acceptat acest mandat. Am simțit că este nesigur în multe momente. L-am întrebat dacă s-a gândit să demisioneze, să pună jos, mi-a răspuns sec, “ da, de două ori “... Nu știu de ce nu a făcut-o, nici ce l-a împins să mai rămână. Să fie clar, banii, cei 40 mil. care au fost acordați C.E.H, miercuri, nu vor putea fi folosiți decât pentru rambursarea unui ajutor de stat care s-a dovedit a fi ilegal, mascat. Altfel, situația economică a C.E.H este dezastruoasă. Astăzi, la ora când scriu aceste rânduri, Jujan adună bani pentru salarii, nu știe când vor fi acordate tichetele ortacilor, iar despre furnizori, care la rândul lor își înfometează angajații, nici poveste...Datoriile C.E.H către furnizori/prestatori cresc de la o zi la alta. Sunt societăți cu un picior în faliment, cu angajații neplătiți cu lunile, toate acestea datorită blocajului din C.E.H. . În 3 luni, dacă nu va fi returnat ( lucru imposibil ), împrumutul acordat C.E.H se va transforma în ajutor de urgență, apoi urmează dezastrul...Altfel, Executivul a abrogat, miercuri HG nr. 86/2013, prin care se stabilea strategia de privatizare a CEH, suntem cu pieptul gol în fața insolvenței, administrarea specială nu ne mai protejează...Jujan a mai spus un lucru important, controlul Curții de Conturi a identificat nereguli grave în managementul C.E.H din 2012 până în 2014, Parchetul a fost/ va fi sesizat...S-a încheiat emisiunea, am mai stat de vorbă în birou o bună bucată de vreme, Jujan este un oltean cu mult bun simț... Întotdeauna mi-a fost drag să stau de povești cu acest om, poți vorbi cu el multe, iubește Valea Jiului, sunt convins de acest lucru. Nu mă îndoiesc că și-ar dori să poată, și-ar dori să izbutească... Îmi este teamă ,însă, că până nici el nu mai crede că va reuși. Pentru mineritul din Valea Jiului este târziu, poate și pentru Jujan...Mi-ar fi plăcut să fi condus destinele “huilei din vagăună” în vremea când sorta acesteia nu era pecetuită...

SUSTIN ACTIUNEA DIN 22 MAI INITIATA DE SINDICATUL MUNTELE, FACETI LA FEL !

IMPORTANT ! SINDICATUL MUNTELE, organizeaza pe data de 22 MAI o ampla actiune de constientizare a oamenilor din HUNEDOARA vizavi de viitorul acestui judet. SUSTIN ACEASTA ACTIUNE, VA SFATUIESC SA FACETI ACELAS LUCRU. Maine, incepand cu ora 16.00 la MONDO TV voi vorbi cu organizatorii acestei actiuni. Tot maine Orice astfel de initiativa prin care poate fi atrasa atentia asupra necazurilor din aceasta zona trebuie evidentiata.

MULTUMESC, PENTRU CA VA PASA !

MULTUMESC, PENTRU CA VA PASA ! In ultimele zile am primit sute de mesaje de solidalitate de la voi in ceea ce priveste declansarea unei miscari NU INCHIDETI MINERITUL - SALVATI VALEA JIULUI ! Mi-au scris tineri, pensionari, intelectuali, functionari publici, medici, mineri, oameni de afaceri chiar politicieni, fosti colegi, profesori care mi-au stat la catedra...Pe strada, m-am intalnit cu lume care imi cere tricouri, care ma intreaba cum putem sa reactionam, cum putem sa ne implicam mai mult pentru VALEA JIULUI, ce am putea sa facem...Sper sa nu ne oprim aici, in spatiul virtual...Impreuna, cel putin putem incerca. Cum spuneam, cei care acum sunt prea mici pentru a intelege ce se intampla ( copii/nepotii nostrii ), atunci cand vor creste nu vor spune ca am stat in timp ce VALEA JIULUI se inchidea...Am demarat deja discutiile pentru organizarea unei intalniri la nivelul VAII JIULUI in cadrul careia sa identificam cateva puncte ( domenii/masuri/afaceri/idei ) pe care in urmatorii ani VALEA s-ar putea sprijini, le punem intr-o petitie pe care sper sa o semnati cat mai multi ...Dupa aceasta intalnire, marsul...Intre timp sustin neconditionat orice initiativa menita sa atraga atentia asupra pericolului iminent care pandeste VALEA JIULUI, va rog sa faceti acelas lucru. DOAMNE AJUTA !

Cu spatele la lume, cu ochii în ecran...

Acum o vreme, la ceasurile prânzului mă aflam cu un vechi prieten într-un restaurant, hotărâserăm să ne întâlnim aici pentru că era vremea mesei... În jurul nostru lume, câte doi, trei, care cum, așezați la mese...Am văzut un lucru uitându-mă în jur. Deși stăteau la aceiași masă, oamenii păreau că nu se cunosc, nu își vorbeau...Aproape toată suflarea din cârciuma cu pricina era cu ochii-n telefon. Butonau, zâmbeau, se încruntau, funcție de veștile care ieșeau din ecran... Nimeni nu vorbea cu nimeni, deși erau împreună, veniți împreună, la aceiași masă, împărțind aceiași apă la 0,75...Am văzut asta de multe ori, în multe locuri. Ecranul ne-a confiscat viața. Trăim virtual, atat...Suntem atrofiați cu ochii larg deschiși în ecranele de mare rezoluție, uitând să trăim, să zâmbim, să strângem o mână, să mângâiem un obraz, să batem un umăr, să gustăm o glumă bună, spusă nu scrisă...Traim virtual, împărtășim gânduri, trăiri, experiențe unor oameni pe care nu i-am văzut și probabil pe cei mai mulți dintre ei nici nu îi vom vedea vreodată...Copiii sunt educați așa, nu știu să se mai joace “pitulușu” , să sară corda, să bată mingea, să încingă un lapte-gros...Copiii din ziua de astăzi nu mai știu nici măcar să își belască genunchii, stau toată ziua cu ochii-n ecran. Așa suntem și noi, dependenți...Instinctual din 30 în 30 de secunde aruncăm ochii în telefon, să vedem cine ce mai spune, să vedem dramele și să participăm în timp real la bucuriile din viețile milioanelor de prieteni, virtuali...Dacă, într-o zi, se ia curentul, vom înțelege cât de singuri suntem..

STRANGEM RANDURILE PENTRU VALEA JIULUI ?

Sunt din ce in ce mai multi oameni care imi spun ca ar trebui sa organizam o miscare pentru SALVAREA VAII JIULUI. In ultimele zile am primit sute de mesaje.Oameni simpli, din Valea Jiului sau plecati din Valea Jiului...Oameni care vor sa faca ceva, nu stiu insa ce. Este un pas, vor sa faca ceva...Vreau sa initiez o dezbatere despre VIITORUL VAII JIULUI, in cadrul careia sa participe toata suflarea care poate/vrea si intelege sa isi aduca contributia la incercarea de a gasi solutii pentru un maine in care sa nu murim. Sa vina oameni de afaceri/intelectuali/specialisti din minerit/cadre din Universitatea Petrosani/sindicalisti/pensionari/sportivi/tineri/politicieni/preoti, oameni simpli...In urma acestei dezbateri sa identificam cateva puncte pe care sa le asezam intr-o petitie. Apoi, hartia sa fie citita si semnata de OAMENII VAII JIULUI carora le pasa. Vom organiza in orasele VAII puncte unde oamenii vor putea veni si vor putea semna. Daca strangem 50.000-60.000 de semnaturi poate mai multe, nu mai putem fi ignorati. Trimitem petitia tuturor, Presedentie/Guvern/Parlament...dar si forurilor europene, suntem parte din EUROPA...Sper ca acest demers sa nu se impleticeasca in orgolii, oricare ar fi acestea. Este ceea ce m-am gandit ca putem face, poate ca nu este de ajuns, insa este o articulare...Eu nu vreau sa asist la “decesul economic” al acestei zone fara sa fac nimic, nici sa ma inregimentez in batalionul celor care stau si spun “ degeaba, ce rost are ? ” sau “ oricum nu se mai poate face nimic ” .

Nu, eu voi face tot ceea ce imi sta in puteri la nivel public pentru a atrage atentia asupra acestui dezastru social care urmeaza sa aibe loc in Valea Jiului. Apoi poate un mars al tacerii, un mars la care sa participam cu totii, vom stabili traseul. Un mars decent, tacut, la care sa fim cu totii, mineri/intelectuali/jurnalisti/elevi, studenti/preoti/politisti/functionari/asistati sociali/pensionari/oameni fara locuri de munca/ciobani...toti. Este un semn, istoria nu va scrie ca am stat cu mainile incrucisate si ochii beliti in televizor in timp ce VALEA JIULUI este inchisa. Ce spuneti ? PS: Sunt foarte multi care imi cer tricouri inscriptionate cu mesajul NU INCHIDETI MINERITUL. Voi lua legatura cu o imprimerie pentru o discutie in acest sens. DOAMNE AJUTA !

NU INCHIDETI MINERITUL - SALVATI VALEA JIULUI !

Începând de astăzi voi purta in fiecare emisiune, la fiecare eveniment public la care voi participa, acest tricou cu însemnele NU INCHIDETI MINERITUL / SALVATI VALEA JIULUI...Nu este mare lucru, este insa ceea ce pot sa fac eu...

Valea Jiului, între ignoranță, incompetență și durere-n cur...

Valea Jiului se prăbușește, lucrurile deși “dosite”, sunt clare...Sunt nedumerit, speriat chiar, de liniștea celor care conduc destinele oamenilor dintre Jii. Deși suntem în fața unui moment negru, liderii politici din Valea Jiului nu fac nimic. Sunt încremeniți în inconștiență, ori poate îi doare în cur. Nu ar fi pentru prima dată...În fața acestui moment fără precedent, cei care se îndeletnicesc cu politica în această parte a lumii sunt lipsiți de reacție. Ignoră evidențele. Nu îl văd pe nici unul legat cu lanțurile de ușa Guvernului României, sunt subtili, tăcuți, fără soluții. Își ronțăie între măselele cariate ale conștiintei gândurile . Spun că nu mai este nimic de făcut, este târziu...Dar până acum ce ați făcut ? NIMIC pentru oameni, totul pentru voi. Ați numit politic, de la cel cu țâța-n gură pân la cel cu bărba sură. Ați politizat huila și tot mecanismul de scoatere a acesteia din măruntaiele pământului. Ați eliminat profesioniștii, ați promovat incompetenții, slugile politice care semnau cu ochii închiși ordinele de plată, contractele, strategiile, numirile...Doar pentru că aveau un carnet de partid. Toți, dar toți ați procedat la fel. Indiferent de partid, este drept, unii mai mult, alții mai puțin, însă mecanismul a fost același, de fiecare dată. Nu puțini sunt liderii de sindicat care și-au vândut ortacii, și-au trădat cauza, și-au pus mâna-n cur și au șters-o din sistem, unii...Acum am ajuns la “fundul ciubărului”, nu mai este de unde, nu mai este cu ce, nimeni nu ne mai dă...Cine este vinovat pentru acest faliment programat al Văii Jiului, nu al mineritului, al Văii Jiului ? Este o întrebare...Sigur, Bucureștiul nu ne iubește, însă, noi am făcut ceva să împiedicăm dricul în care se află mineritul condus de fiecare guvernare în parte să ajungă la groapă ? Nu...

Piere mineritul, moare Valea...

Cu fiecare zi care se scurge îmi este întărită convingerea că mineritul din Valea Jiului este sortit pieririi...Cu mâinile încrucișate pe piept, pe catafalc, cu o lumânare de ceară galbenă la căpătâi, mineritul se pregătește pentru ultimul drum...Sunt tocmite și bocitoarele, trebuie să ajungă și fanfara, pomana gata și ea, evident la cantina fiecărei mine... Mineritul nu a închis încă ochii, însă, toți știu că asta se va întâmpla, este o agonie care îndoliază Valea...Sigur, teoretic, sunt sanse...Totul, însă, stă în mâna celor care, deși ar trebui, nu resusesc să înțeleagă că ce-i în mână ( în pământ ) nu-i minciună ( apă ori vânt ) . Huilă este aici, putem pune lopata pe ea atunci când este nevoie. Când vântul o sta, iar apele nu or mai curge, băgăm târnăcopu-n pământ și dăm țării energie. S-a mai întâmplat, se va mai întâmpla. Cărbunele este centura de siguranță energetică a unui neam. Am vândut tot, dacă nu am vândut, am distrus, am înstrăinat România bucată cu bucată, de la izvoarele de apă minerală, până la industrie, de la telecomunicații până la păduri, sănătatea, agricultura, zootehnia... Totul...Nu mai avem nimic, doar cimitire. A mai rămas cărbunele, însă, nu pentru multă vreme. Sigur, vinovați suntem și noi, cei din Valea Jiului. Interesele mărunte, de grup, de partid, ori personale au avut întâietate. Mineritul a fost furat bucată cu bucată, foastănă cu foastănă, șurub cu șurub. Nu de puține ori, competența a fost înlocuită cu carnetul de partid...Rezultatul? Murim, oameni buni...Mineritul moare... Vedem cine va duce (pune) crucea. Să fie vorba despre “binomul” ( fără voia lor ) JUJAN-BLAJ…?

INVIEREA prin obiectivul iPHONE...

HRISTOS A INVIAT ! Asa cum multi dintre voi sunt sigur ca ati facut, in NOAPTEA SFANTA si eu am fost sa iau LUMINA. Am ales un locas de cult, o vatra monahala din judetul Hunedoara, unde nadajduiam ca va fi mai liniste decat in aglomeratia urbana. Fac asta de multi ani. Din pacate, insa, de la an la an si spre manastiri pornesc oameni care nu inteleg rostul acestui moment, rostul SLUJBEI INVIERII, cu toate componentele acesteia...Parada bolizilor dar si a hainelor ( fuste scurte, tocuri de 18, tricouri mulate, sepci intoarse…) care nu au a face cu un loc de rugaciune… au fost primele semne ca nu va fi o seara linistita. Odata cu trecerea timpului, randurile se ingrosau si incepea un “soi de foiala”, un “forfot”, care tulbura tacerea rupta parca din cer, in care am gasit locul atunci cand sosisem aici. A inceput slujba, lumea s-a imbulzit foarte aproape de a da de pamant cu slujitorul care rostea vestea cea mare “…veniti de luati lumina…”. Putin a lipsit sa nu il calce pe preot in picioare, grijulii probabil sa nu se termine lumina. Apoi, s-a iscat o socializare, in randul multimii, mai ceva ca pe retelele de specialitate…A fost nevoie de interventia ferma a preotilor…” …va rugam, liniste…sa ascultam Sfanta Evenghelie…”. S-a intamplat de cateva ori. In multime, omul era rupt de cele duhovnicesti, preocupat de cele lumesti. Se vorbea, prietenii se imbratisau, vecinii se pupau, se faceau planuri, unii chiar ciocneau…IISUS era abandonat in gura preotului care vestea ,cu glas aproape ragusit, monitorizat de cateva iPhone-uri albe, HRISTOS A INVIAT ! Putini, insa, mai raspundeau ADEVARAT A INVIAT ! Am auzit o “cocoana” langa maine care mirosea a niscai parfumuri din tari straine spunand …” popa asta nu mai termina odata, imi este o foame ca l-as manca cu lumina cu tot “ … Prezenta la SLUJBA INVIERII a devenit, din pacate, un gest formal si atat. Bifam, pozam cu telefonul si o stergem spre casa, acolo unde ne asteapta mielul de cu seara belit…Mergem din obisnuinta, stim ca asa trebuie, insa, nu stim de ce…Exact cum multi dintre noi citim rugaciuni, insa, putini ne rugam. PS: Anul trecut, imediat dupa Inviere am scris acest material...Il reiau, nimic nu s-a schimbat, dimpotriva...Acelas loc, Prislop, aceias oameni, poate si altii..

Sarbatori in pace...

Un gand bun, pace, liniste, rugaciune si nadejde... INVIEREA MANTUITORULUI IISUS HRISTOS sa va gaseasca impacati cu voi si cu toti cei care v-au gresit...Doamne Ajuta ! Conacul e singur. Ai casei plecara. Zavoarele astazi pe usi nu se pun, Deschisa e poarta oricarui de-afara. In noaptea-nvierii tot omul e bun. ( Noaptea Invierii - Nichifor Crainic )

JOIA MARE în INSTITUTUL DE ONCOLOGIE...

Scriu aceste rânduri târziu, undeva după miezul nopții...Am ajuns în casă de câteva minute...Astăzi ( Joia Mare ), mi-am petrecut o bună parte din zi în Institutul de Oncologie “Ioan Chirecuța” în Cluj Napoca...Am fost pentru a sta de vorbă cu un bun prieten, dr Ovidiu Coza...Joia Mare aici, printre oamenii bolnavi de cancer este altfel. Nimic nu vestește faptul că în câteva zile este sărbătoare. Lumea de dincolo de ușile spitalului unde se tratează cancerul nu are nimic în comun cu lumea de afară. Nimeni nu feștește ouă, nimeni nu freacă dușumeaua, nimeni nu vorbește despre sărbătoare, despre cozonac, despre Înviere, despre primăvară...Nu... Aici, atunci când vorbesc, oamenii vorbesc despre boală, despre stadiul bolii, despre un doctor sau altul, despre un medicament naturist sau... Unii se roagă, în tăcere, își macină suferința între "măselele sufletului", alții dau de veste celor dragi, acasă...” încă nu am intrat, abia acum a venit doctorul...” ...Vezi mame care își poartă pruncii în brațe, coboară de la Oncopediatrie, vezi soții care își poartă bărbații în cărucior, vezi copii care își duc părinții de mână spre un cabinet, sau altul... Am plecat după prânz, gândul însă mi-a rămas acolo, lipit de pereții albi și reci ai acestui loc ce trezește fiori în orice om. Știu, mulți dintre voi știți, înțelegeți sentimentul, știți ce înseamnă o zi aici. Cât de lipsit de recunoștință este omul sănătos, pentru că ...este sănătos. Prețuim sănătatea atunci când nu o mai avem, când însă suntem sănătoși, nu. Mă uitam la cei care cu mâinile încrucișate și privirea în betonul coridorului așteptau la ușă, unii la branhiterapie, alții la chirurgie, unii la doctorul cutare, alții la cutare...Ce clipe, ce momente, să aștepți în tăcere răspunsul de dincolo de ușă...” mai putem face ceva” sau “ nu mai putem face nimic, este târziu, ați venit tarziu”...Am fost aici de multe ori, cu un om drag... Momentele acestea de așteptare sunt o veșnicie, oare cum este, oare cum sunt analizele ? Cât adevăr în romanul lui Alexandr Soljenițân, “Pavilionul Cancerosilor”...Ce gânduri, câte întrebări...Toată lumea se reduce la ceea ce va spune vocea de dincolo de ușă, este bine, sau nu...M-am gândit, singur pe drum cât de bine este atunci când este...bine. M-am oprit la Aiud, în Râpa Robilor la Schitul “ Înălțarea Sfintei Cruci” pentru a participa la Denia din Joia Mare. A început slujba, era întuneric, pr. Augustin a aprins o lumânare și a început să citească Evanghelia...Mă aflam în locul unde buldozerele P.C.R au îngropat sute și sute de oameni nevinovați. Erau uciși după ani și ani de temnița grea cu sânge rece pentru că erau creștini, pentru că ei credeau în Dumnezeu mai mult decât în partid...Și totuși, deși pr. Augustin citea Evanghelia, gândul îmi fugea din când în când la cei pe care îi lăsasem astăzi, în Joia Mare, între pereții “ oncologiei” la Cluj...Oare acum, cei de acolo ce fac, la ce se gândesc, cum vor petrece aceste zile în care lumea se bucură...Lumina Învierii să mângâie sufletele tuturor celor care au trecut, cel puțin o dată, pragul acestui loc care schimbă vieți, schimbă oameni, schimbă tot...Doamne Ajută ! (dragotesc.blogspot.ro)

De Paști, masa plină, sufletul gol...

Masa plină, însă sufletul gol...Așa se întâmplă de sărbători la români. Sărbătorile sunt pentru mulți dintre noi, pentru majoritatea de fapt, prilej de a mânca, a bea, a petrece și a lenevi. Înainte de sărbători, în această perioadă, lumea se calcă-n picioare, este un maraton cu căruciorul prin super/hipermarket. Golim rafturile de otrava vândută de occident... Sigur, unii atâta știm, asta înseamnă sărbătorile, fie că vorbim despre Nașterea Mântuitorului, fie că vorbim despre Învierea acestuia...Sunt familii care așa și-au educat copiii, pentru că la rândul lor părinții așa au fost educați. Grijile în preajma sărbătorilor sunt legate strict de cele lumești, să fie mielul bun, vin curat pe masă, prăjituri mai multe feluri, să fie și sarmale, poate o friptură de zburătoare, coaste de râmător la grătar, să fie de toate, întotdeauna mai multe, mult mai multe decât trebuie. Vedem asta datorită tomberoanelor de gunoi pline în zilele de după sărbători. Risipim mult, mult prea mult. Din ceea ce aruncă mulți dintre noi, s-ar sătura multe guri. Ne place, însă, să vedem frigiderul burdușit, damigeana plină ochi, masa gata să se rupă... Cu sufletul, însă, cu sufletul... cu sufletul ce facem ? Slujba Învierii a devenit “ un obicei”, o paradă pentru mulți dintre noi. Gătiți, dați cu parfumuri din țări străine, grăbiți să ne întoarcem la masă, mergem să luăm lumină. Uneori ne necăjește popa că nu ne-o dă mai repede...Lumina, da ...Nimic parcă nu mai este sfânt în noi, nimic parcă nu mai răspândește mirosul sărbătorilor de altădată...Cum să fie bine, cum să ne fie bine când noi batjocorim sărbătorile, îl scoatem pe IISUS din ele, cum...? Regret sărbătorile copilăriei, știu, și voi...Regret diminețile de Paști, nopțile de Înviere, ouăle din bătătura noastră modestă, cozonacul sănătos făcut de mama în “ler”, regret oamenii de atunci, însă, nădăjduiesc că într-o zi, poate, vremurile vor fi din nou ca adineauri...Lumina Învierii să vă găsească în pace, în liniște, în nădejde...Doamne Ajută ! (dragotesc.blogspot.ro)

Paști, ca-n copilarie...

Săptămâna Patimilor era o perioadă specială în lumea satului de adineauri...Oamenii își primeneau ogrăziile, ne pregăteam de Înviere, bărbații trebăluiau prin bătătură, muierile prin casă, noi copiii gură- cască pe uliță, din zori și până-n asfințit. Mă trimitea mama să adun trifoi/lăptucă ori alte buruieni pe care să le imprime pe ouăle feștite în coajă de ceapă. Luciul ouălor era dat cu o bucată zdravănă de slănină. Le “cercam în dinți” să văd care sunt mai tari. Le puneam deoparte pe cele tari pentru zilele în care mergeam la nedeile din sat ori dimprejur. În Joia Mare, noi copiii din Slătinioara, după lăsarea întunericului, făceam focul și “pușcam”. Cu o “țavă” pregătită cu grijă, pușcam, nu aveam nevoie decât de carbid și apă...În Joia Mare satul era precum un front de război, erau “aujmările” , din Călinești până-n Oprinești și mai departe-n Gălățeni, în fiecare bătătură se pușca în jurul focului și se striga “aujmăria...aujmăria...aujmăria măăăăăă “ . În vremea copilăriei mele nu știam de iepuraș, nu...Am aflat târziu de urecheat, satul nu știa că în dimineața de Paște trebuie să vină iepurașul. Stiam că trebuie să ne trezim devreme, să ne spălam , “să luăm Paști “ să ne așezăm la masă după ce spuneam întotdeauna rugăciunea și apoi în grabă să pornim spre “ morminți”... În Slătinioara morții se îngroapă în ogradă, fiecare își ingroapă morții în bătătură. Astfel, în dimineața de Paște, plecam “ pe la morminți” adică prin sat de la unii la alții, dădeam și primeam de pomană în fiecare gospodărie...Erau ani frumosi cu griji putine si bucurii multe, marunte dar multe...Lucram ziua la sălaș, ședeam seara la lămpaș, sub cerul cu stele multe, faine vremuri dar trecute...

Tăcerea de pe uliță...

Nimic nu mai este așa cum era demult, în anii copilăriei mele...Toate s-au schimbat, vremurile, viața, oamenii, chiar și ultița...La vremea copilăriei mele iarna era iarnă, primăvară începea în martie, iar de Paște întotdeauna era primăvară, nu zăpadă...Nu mai este nici ulița cum era odată, plină de copii, zburdând dintr-o parte în alta, sărind garduri, necăjind câinii în lanț, fără griji, chiuind pe tăpșane...Astăzi ulița tace, apăsată, părăsită, adunând parcă grijile celor care, grăbiți, o străbat. Nici în oraș nu se întâmplă altfel. După ora 20.00, Petroșaniul, de pildă, pare un oraș pustiu...Fiecare este după perdeaua lui, acasă...nimeni nu mai iese. Tăcerea de pe uliță apasă, suntem o lume care și-a uitat rostul...Oamenii din ziua de astăzi nu mai știu să își strângă mâna, dacă nu au un interes. Nu mai știm să avem prieteni, am uitat să fim umărul pe care cel în necaz se sprijină...În urmă cu ani, seara, după lăsarea întunericului nu aveai loc pe stradă, lumea se plimba, pe jos, ne cunoșteam de pe uliță ori din oraș...Astăzi, prietenii ne sunt în ecran, virtuali, nu știm altceva decât să apăsam pe taste, lumea virtuală ne-a confiscat bucuria vieții de zi cu zi...Puțini dintre noi mai știu să scrie cu stiloul, creionul ori pixul pe foaie...Astăzi, nu mai știm nici să ne aducem aminte când cel de lângă noi își sărbătorește ziua...Este mai comod să ne aducă aminte telefonul, ori calculatorul acest amănunt...Între oameni nu mai există cărări, decât virtuale, nu mai există zâmbete, doar like-uri...nu mai există “ ce bine zici”...doar share...Întrebat cândva, în primele secole, “ când se va sfârși lumea părinte ?”...Sf Antonie cel Mare răspundea ...” lumea se va sfârși când între casele oamenilor nu vor mai exista cărări...” Să fi venit oare acele vremuri despre care vorbea bătrânul ?

VALEA JIULUI: 1990 - 54.493 angajați doar în minerit, 27 de ani mai târziu, 2017 - sub 5000...Relevant ?

Valea Jiului este măsura neputinței celor care au condus România în ultimii 27 de ani...Niște impotenți ! O zonă atât de frumoasă distrusă în doar 27 ani. Nimeni ,dintre cei care au reprezentat Valea Jiului, nu și-a pus problema, ce se va întâmpla aici. Cum se va trăi, dacă se va mai trăi, care este viitorul odraslelor minerilor din Vale. Aici, între Jii, în anul 1990, doar în minerit lucrau peste 50.000 de ortaci, acum după 27 de ani, lucrează sub 5000, o parte dintre aceștia “priveghind” cu lămpașul în mână ultima suflare a minelor aflate pe program de închidere. Dezastrul a început în 1994, atunci când s-a închis mina Iscroni, apoi Lonea Pilier, Câmpul lui Neag și Petrila Sud, rând pe rând Dâlja, Valea de Brazi, Bărbăteni și băgând orașul în insolvență, Aninoasa. Complexul Energetic Hunedoara este un proiect eșuat. Mineritul va pieri, fără o strategie sprijinită în mod direct, concret și neîntârziat de către Guvernul României. Nu povești, fapte...În Valea Jiului s-au închis mine și s-au deschis supermarket-uri ( pensile minerilor trebuie să plece și ele cumva din Vale). Există vinovați pentru ceea ce astăzi trăim. Mulți chiar din Valea Jiului, oameni politici, factori de decizie din minerit, lideri de sindicat, autorități, oameni de afaceri, jurnaliști, mineri, oameni simpli...Sigur nu toți în , nu toți la fel, însă, fiecare dintre noi suntem, într-o măsură mai mică sau mai mare, vinovați pentru ceea ce, astăzi, se întâmplă aici. Unii am fost proști, alții naivi, unora ne-a lipsit curajul, altora demnitatea, unii, însă, au fost deștepți, aceștia sunt cei mai vinovați...Aceștia, deștepții, trebuie întrebați de ce acum Valea Jiului trage să moară...fără lumânare, căci s-a stins și luminița de la capătul tunelului...

Nimic nu doare mai mult decât tradarea...

Nimic nu doare mai mult decât cuțitul celui apropiat, “ împlantat” când nu te aștepți, de cele mai multe ori “prin dos”...Stiu, ați pățit-o fiecare dintre voi, dacă nu, așteptați-vă... Mai repede sau mai târziu se va întâmpla. Când nu mai puteți “da”, când nu mai puteți “face”, când nu mai sunteți de folos veți fi înlăturați, trădați...Puțini sunt cei care prețuiesc omul, și nu ceea ce are, nu ceea ce poate. Dacă astăzi ești “cineva” se va întâmpla să înțelegi că te cunoaște, te salută, te pupă-n dos oameni pe care nici nu îi cunoști...Mâine dacă nu vei mai fi “cineva”, acești oameni nu te vor mai cunoaște, nu îți vor mai răspunde la salut, nicidecum să fie ei cei care întind mâna...Așa este omul ? Nu, în nici un caz. Iuda nu a fost născut trădător, a devenit însă...Așa se întâmplă și în zilele noastre, trădarea este o “fața” dobândită în decursul vieții...Cei mai mulți o fac pentru bani, alții o fac pentru că nu mai ai ce le da, alții pentru a scăpa...Auzim astăzi, tot mai des despre o nouă specie, denunțătorii...Sunt cei care toarnă pentru a scăpa. Nu o fac din dragoste pentru țară, pentru adevăr, nu o fac pentru că sunt oripilați de faptele celor pe care îi “ciripesc”, nu, în nici un caz...O fac pentru că au furat împreună cu cei pe care acum îi pun în cătușe, o fac pentru că într-un moment au fost acolo, mână în mână cu cei care au furat, au dat în cap, au comis aceste fapte...Daca erau buni creștini, astăzi nu erau denunțători, pentru că niciodată nu ar fi avut ce spune...

Tinerii Văii Jiului : GENERAȚIA FĂRĂ LOC DE MUNCĂ...

Tinerii de astăzi, evident...generația fără loc de muncă. A fost vremea generației în blugi, apoi generația rebelă, cu pletele peste umăr, acum trăim și privim neputincioși cum crește generația fără loc de muncă, fără viitor, fără speranță, fără bani, în schimb cu multe nevoi și lipsuri .Valea Jiului, pe zi ce trece, seamănă din ce în ce mai mult cu un azil, un azil de oameni varstnici sau pe cale să devină....Tinerilor li s-a confiscat viitorul... Societatea în care trăim nu le mai îngăduie acestora să trăiască în Vale, acasă, alături de cei dragi. Încă de pe băncile liceului grija adolescentului din Valea Jiului este să plece. “Daca iau bacu` plec spre Timișoara, Cluj, Sibiu ori poa` la București. Dacă nu, plec frate în Anglia. Tot găsesc ceva de lucru...ce să fac aici ?”. Trist, umilitor, tragic...Pensionarii sunt cei care întrețin familia, din banii acestora trăiesc mii de familii în Valea Jiului. ”Cand nu o mai fi al` bătrân nu știu ce om face, pensia lui ne ține pe toti”, am auzit asta din gura a sute de oameni în ultimii ani. Dacă tinerii, unii dintre ei de o certă valoare, nu vor avea motive să rămână în Valea Jiului, suntem pierduți, în câțiva zeci de ani vom fi un cimitir vizitat de sărbători, sau cine știe, poate uitat...Soluțiile pentru tinerii din Valea Jiului trebuie să fie o prioritate pentru oricine va veni să cerșească voturi la anul. Altfel, VALEA JIULUI va intra în insolvență, apoi în faliment și în cele din urmă în cimitirul uitării...

Prea multe morminte uitate ...

Românul a ajuns să își amaneteze jurământul sfânt al tainei căsătoriei, verigheta ...Despre morminte ? Sunt prea multe, prea multe morminte uitate...Da, prea multe pentru o țară de creștini. Prea mulți copii uită unde le sunt îngropați părinții, prea mulți nepoți lasă buruienile să șteargă amintirile bunicilor, prea multe morminte uitate de oameni care își uită copilăria. Bisericile sunt pline de oameni cu sufletul gol, lumea este rea, din ce în ce mai rea...si uită repede, totul...Daca unui om îi faci bine de luni până sâmbătă, iar duminică nu mai poți, vei fi judecat pentru această zi în care nu ai mai putut, toate celelalte șase zile sunt uitate...Vranița uitării se închide mult prea repede în urma celui drag. Trăim într-o lume în care materialismul de tip ateu bântuie sufletul, viața ,așternutul, credința bietului om...Pentru demnitate, sunt oameni care au pierit în temnițe, au murit pentru că nu s-au lepădat de Hristos, pentru că au mărturisit, pentru că nu au uitat cine sunt, spre ce se îndreaptă și de unde nu trebuie să se mai întoarcă ...Valeriu Gafencu este unul dintre ei. Astăzi, care dintre noi suntem în stare să luăm o palmă pentru acest neam, pentru cei care au fost, pentru cei care vor fi ? Puțini...Viata lăuntrică este din ce în ce mai subțire, omul nu mai gândește rațional, gândește cu căruciorul ...In preajma sarbatorilor in loc sa ne umplem sufletul, burdușim caruciorul. Suntem goi, atat de goi încat în noi nu mai încap nici amintirile celor care nu mai sunt… Prea multe buruieni pe mormintele celor dragi, într-o țară de crestini...

Umblăm cu dracu-n buzunar ...

...asa este. Ne-am legat de el, pe mulți dintre români, el i-a legat, telefonul...Mai mic, mai mare, mai scump ori mai lesne, tot românul are în “pozonar” cel puțin un “celular”. Nu de puține ori celularu` și-a băgat posesorul în celulă. Inconștient, omul are la îndemână întreaga lume...Sigur este util, este bun, câte nu poți face cu el, câte nu poți vorbi, însă... câte nu îți poate face aparatu` buclucaș cu multe butoane...Conectat la toate câte sunt în lume, de la Casa Albă până la Muzeul Momârlanului, de la Obama până la Bianca Dragusanu, toți sunt la un click distanță, sunt în buzunarul fiecăruia dintre noi. Numa` pipăi ecranul și în fața ochilor ți se arată muierea lu Brad Pitt... Vorba lui Valeriu Butulescu “...au apărut telefoane mobile inteligente, unele mai inteligente chiar decât posesorii lor...” Pită are omu nu are pe masă, însă telefon mobil trebuie să aibe toți din casă. Suntem capitivi într-o lume în care nu mai putem trăi fără telefon. Când se întâmplă să nu îl avem la noi facem atac de panică, parcă cineva ne-a extirpat un organ, vital...Necazul este că urechea mea nu este singura care îmi ascultă telefonul...Iar atunci când se întâmplă asta, telefonul se transformă în dușmanul omului, devine dracu` din buzunarul fiecăruia dintre noi...

Ce se va alege de Valea Jiului ?

Neputincioși, betegi, săraci, deznădajduiți, din ce în ce mai cărunți, lipsiți de vlagă, cu griji, nevoi, rate, facturi, neamuri plecate să își câștige pita în alte zări și lipsa unui capăt de speranță de care să se agațe, omul din Valea Jiului privește “dârdâind” spre viitor. Cum va arăta Valea Jiului peste 15-20 de ani ? Este o întrebare simplă, răspunsul , însă, e greu... Un subiect acru, precum merele pădurețe, nu se vorbește niciodată despre asta. Mineritul este privegheat, turismului încă nu i-am tăiat buricul. Tinerii pleacă, puțini rămân. Oameni cu două facultăți “burdușesc Normandia”, pleacă peste hotare să spele bătrânii la cur prin Italia, Spania ori Germania, pleacă să își rupă cârca în construcții după ce și-au petrecut tinereațea pe bănicile unor instituții de învățământ superior de prestigiu...Degeaba, școala, astăzi, în România nu mai garantează nimic. În Valea Jiului, cu excepția acestor hale numite supermarketuri, nu s-a mai deschis nimic după 1989. Statul nu a găsit nici o soluție pentru Valea Jiului. În aceasta zonă s-a furat ca în codru. În Vale există două clase sociale, unii săraci lipiți pământului, alții putrezi de bogați. Clasa de mijloc este nesemnificativă. Puținii investitori care și-au clădit afacerile pe altceva decât pe “bagabonțeli” sunt neputincioși. Nu pot să absoarbă forța de muncă rămasă în drum după genocidul social care a urmat “celebrelor” disponibilizări. În 1990, doar în minerit lucrau aproape 55.000, acum sub 10.000...Trei exploatări miniere “trag să moară”, până în 2018 vor fi închise ( Petrila, Paroșeni, Uricani ), celelalte sunt cu un picior în insolvență...Turismul nu poate fi, nu acum, “locomotiva” care să tragă Valea Jiului. Va mai trece o vreme până când minerii de ieri vor deveni operatori într-un turism rentabil din care să trăim cu toții. În aceste condiții, după ce pensionarii din minerit ( cei care în fapt susțin economia Văii Jiului ) se vor muta de acasă în cimitir, în Valea Jiului lupii vor urla a pustiu...Sa Ajute Dumnezu să nu am dreptate...

Drama familiei Ridzi...

...caci este o dramă... Sigur, cine a greșit, trebuie să plătească, nu despre asta scriu. Monica Iacob Ridzi a fost dovedită de către procurori, condamnată de către judecători. Fără putință de tăgadă. O victimă, asta este Monica Iacob Ridzi, o victimă a celor în care a crezut, pentru care s-a bătut și pentru care, probabil ,a ... greșit. Totul a luat sfârșit astăzi, după 6 ani de procese, de pledoarii, de lupte, de speranțe...Ciocanul Î.C.C.J a lovit sec, 5 ani de închisoare cu executare.Sunt alături de familia acesteia care trece prin moment grele, nu este ușor în viața unei mame să își știe copilul după gratii, nu este ușor pentru un soț să își știe soția acolo...Dar cel mai greu îi este ei, să își știe cei doi copii altundeva decât lângă ea, departe... M-a impresionat fraza ” Numai Dumnezeu știe câte zile mai am de trăit, dar mă rog Lui ca aceste zile să le trăiesc lângă copii mei, acasă ”, postată, ieri, de către Ridzi pe site-ul acesteia. Știu că nu minte, este bolnava...Am auzit, în ultimele zile, din gura unor indivizi "înegriți în cerul gurii", că aceasta folosește argumentul bolii pentru a scăpa de cătușe. Nu este așa. Dincolo de asta, acasă a lăsat doi copii, mici...Sigur, nu este un argument dacă ai încălcat legea. Acum însa, văzând sumele șterpelite de Udrea, Videanu, David ș.a.m.d, suma reținuta în dreptul Monicai Ridzi este mizilic. Concluzia pe care o trag după tot ce am văzut în acest caz, fără să intru în detalii legate de dosar/procedură/dovezi, este că Monica Iacob Ridzi este victima unui sistem în care a intrat nepregătită, total nepregătită. Monica Iacob Ridzi plătește pentru că și-a dorit mult prea mult să pășească într-o lume pentru care nu era încă pregatită... Iar lumea a folosit-o și i-a dat brânci, din păcate după gratii ...

De ce IUBESC VALEA JIULUI...

Pentru că este un loc frumos, cu mulți oameni frumoși, cu obiceiuri dragi cu cărbune negru...IUBESC VALEA JIULUI pentru aerul tare din Retezat, pentru păstrăvul din Cheile Jiețului, pentru bujorul de munte din Mândra, pentru “cleanțurile” din Cheile Tăii, pentru zăpezile târzii din Cârja, pentru ciutele din Oboroca, pentru ciopoarele din Slivei...IUBESC VALEA JIULUI pentru umbra din Peștera Bolii, pentru minunile din Straja, pentru sângele vărsat în 1916 la Tulișa. IUBESC VALEA JIULUI pentru “puii” cusuți pe ciupeagul de la Jieț, pentru vatra istorică distrusă sub șenilele comuniștilor, la Câmpul lui Neag, pentru nedeile de la Cimpa, pentru clăcile din Dâlja, pentru craii de la Paroșeni, pentru fluierașii din Tirici...IUBESC VALEA JIULUI pentru oamenii demni care, în 77`, l-au îngrămădit, la Lupeni, pe Nicolae Ceaușescu, pentru eroii căzuți în Munții Vâlcan, pentru cei care, prin Dealul Babii, au trecut pe Drumul Poștalioanelor... IUBESC VALEA JIULUI pentru cei care ne fac să fim mândri pentru că am văzut lumina zilei aici, între Jii...Ana Colda, ID Sârbu, Ludovic Bács, Călin Peter Netzer, Pius Brânzeu, Josef (Ioji) Kappl, Elena Merișoreanu, Tomi Coconea, Ion Barbu, Carol Creiniceanu sau Daniel Timofte. IUBESC VALEA JIULUI, aici oamenii încă mai beau apă cu pumnu` din “țuțur”, încă mai îngrașă porcul cu cucuruz, încă îl mai primesc pe popă cu Iordanu` și își fac cruce înainte de a se așeza la masă...IUBESC VALEA JIULUI pentru răsăriturile de la Buta, pentru apusul de la Câmpușel, pentru prunii din ograda mea din Slătinioara, moșteniți de la tata, care îi moștenise de bunu`, momârlan cu cioareci țesuti în război, cămașa pe jolj învergat, cu părul peste umeri, vorba apăsată dar chibzuită. Om născut dintr-un neam cu frică de Dumnezeu...Pentru asta, IUBESC VALEA JIULUI...!

Inmugureste o specie greu de stavilit...

Fie ca sunt odrasle ale unor oameni cu bani, fie ca sunt “băeți” descurcareti, fie ca isi fac plinul din portofelul lu’ tati, fie ca alimenteaza din “invarteli cu minore”, categoria despre care scriu mai jos este usor de recunoscut. Exista in fiecare oras, avem si noi...Stau bine la capitolul masini, sunt repetenti la capitolul “bun simt”, plesneste maioul pe ei, capul suna insa a pustiu. In Valea Jiului, a înmugurit o specie de imbecili greu de stăvilit. Șmecherii, ei sunt...Se bat în cârciumi, își permit să jignească în gura mare oriunde, pe oricine, se bășesc în restaurant, râgâie, scuipă, râd ca proștii cu gura până la urechi din motive doar de ei știute, dau palme peste cur, toate doar pentru că sunt “băeții celebri din urbe”. Pitiți după fusta/funcția lu` mami, ori după banii lu` tatii , ori după mușchii unor indivizi pentru care prestează diferite, acești cocalari își permit orice. Aceste lucruri, nu de puține ori, se petrec chiar sub pliscu` organelor cu chipiu care, îngăduitoare, tolerează astfel de apucături în loc să le sancționeze. Exista si uniforme “vinete” care incearca sa isi faca treaba, uneori nu pot, alteori nu sunt lasati, alteori nu este benzina pentru Logan...Intrebarea este, pana cand ?

Despre capra lui Ile și sângele din cornu’ țapului...

De câteva zile, Gheorghe Ile se află în grija jurnaliștilor din presa centrală. Totul a pornit de la cele 11 mil. euro pe care Leana Udrea i-a alocat pentru construirea unei telegondole în Pasul Vâlcan. În cele din urmă s-a ajuns, la propriu, în ograda lui Gheorghe Ile. Nu vreau să vorbesc acum despre oportunitatea amplasării instalației de transport pe cablu în Pasul Vâlcan. Sigur, cel puțin la acest moment investiția nu se justifica, nu trebuie să faci analize amănunțite pentru a ajunge la această concluzie. Se vede cu ochiul slobod. Nu știm ce va fi mâine, însă, astăzi lucrurile așa stau. Altceva vreau să spun, însă...Imediat după izbucnirea acestui scandal, mulți dintre colegii de partid ai lui Gheorghe Ile s-au dezis de acesta. Au început să își frece mâinile și să aștepte sângele. Multor fruntași P.S.D, Gheorghe Ile le stă în gât, iar acum, de pe margine, sunt gata să scuipe în ciorba moroșanului...Dacă la Vulcan, în legătură cu telegondola lu` Leana s-au făcut prostii, organele statului să își facă treabă, vinovații la zdup . Asta nu are a face cu atitudinea de “căcănari” a celor care, în perioadele electorale, își asumă voturile strânse de Ile....Stau în spatele acestuia la poză, sunt braț la braț cu el în campanile electorale, însă, atunci când este băgat cu “cârca-n perete” rânjesc satisfăcuți în colțu` pliscului.Ei nu știu, nu au văzut, ei au spus demult, însă nimeni nu i-a ascultat...Îmi este silă de acești oameni, îmi este silă de astfel de caractere...

Mă, dacă voi sunteți atât de buni, noi de ce trăim atât de rău ?

Nici nu s-au rânduit bine sarmalele în rânza românului, că din sticla ecranului s-au pomenit vorbind cei care abia tăcuseră, oamenii politici. Cu foalele să omori puricu pe ele, poftă de palavre și năravuri de neam prost, aceștia s-au întors. Spun aceleași lucruri ca și anul trecut, ca și acum doi ani, ca și acum trei, patru, cinci...Dacă este rău, nu noi suntem de vină, alții, care au fost înainte. Acum, dacă noi am fi lăsați să conducem, lapte și miere ar curge în loc de apă prin toate șanțurile din România, dacă noi, am fi doar noi, mă, dulăii ar umbla în jurul containerelor cu covrigi în coadă, păstrăvul și-ar pune căpățâna pe bolovan numa să îl punem în tigaie, iar Angelina lu` Brad, aia cu ochii faini, s-ar băga în tufă cu tot românu` . Cât să îi mai rabde pământul, cât să îi mai rabde bietul român ? Mint de îngheață Jiul, ziua în amiaza mare. Fără rușine, cu dibăcie...Vedem, în fiecare seară, din ecranul televizorului, oameni care povestesc cât de capabili sunt ei, cât de buni profesioniști, ce oameni de treabă, cât de proști sunt ceilalți și tot așa...Toți spun același lucru. Toți, nu este unul care să spună că nu se pricepe, că mai are de învățat. În fapt, în România oamenii mor înghețați drugă în drum, mor de foame în casă, își vând copiii prin țări străine, își scot rinichii și îi pun pe tarabă, își bagă verigheta la amanet... Intelectualii noștri spală bătrânii la cur prin Spania, Italia, Germania...În România se moare în spitale cu zile, nu ai de unde pune mâna pe un piramidon, ai bani trăiești, nu ai bani, te rogi...Asta este România în care, de 25 de ani, guvernează tot pricepuți... Nu pricep un lucru...Mă, dacă voi sunteți atât de buni, noi, pulimea, ăi mulți și proști, cum de trăim mă tot mai rău ?