Cand cei dragi pleaca…

M-a intrebat odata, demult undeva in Bucovina un monah…”…de ce iti este cel mai frica in viata ? “ Nu i-am raspuns, nu stiam…Am plecat de sub Obcinile Voronetului dar m -am tot gandit la intrebarea batranului, zile, saptamani, luni…Intr-o dimineata insa, am aflat raspunsul , am simtit …Nu imi este teama de un lucru, de un om, ori de un fapt, imi este teama insa ca i–as putea pierde pe cei dragi…Teama ca oamenii ( deloc multi ) de langa mine, intr-o zi s-ar duce, imi face sangele sa inghete. Sunt cei pe care fiecare dintre noi ii avem, si pe care ii neandreptatim de cele mai mute ori, nu stim sa ii pretuim, poate chiar ne batem joc de ei. Cand pleaca intelegem cat de mult au insemnat, uneori este tarziu, alteori nu…In viata intalnesti ispita, alteori bucuria, se intampla sa dezamagesti, sa umilesti, se intampla si sa fi umilit, insa niciodata nu deznadajdui. Nici cand ai gresit, nici cand in fata ta cineva a gresit. François de la Rochefoucauld spunea “Ierti atat cat iubesti” …Fa asta cat este vreme, gandeste-te cand cei de langa tine, oamenii pe care ii indragesti nu vor mai fi. Oare nu ai da orice, doar sa iti mai gresasca odata ?

Pupatul in cur, mod de viata...

…este o realitate, pentru unii chiar un mod de viaţa. Cu limbile “cafenii” precum nenchezolu’ de odinioara, “pupincuriştii” de profesie pot fi intalniţi peste tot, de la gară pân’ la P.S.D, de la moară pân’ la A.C.L. Trimişi de propria conştiinta in anticamera ruşinii, oameni lipsiţi de calitaţi dar mai ales de caracter împanzesc instituţiile statului, după ce au facut saltul de la nivelul de lipitori de afişe la demnitatea de funcţionar public. Stiu oameni, in Valea Jiului, cu pretenţii de a fi respectaţi carora li sa subtiaţ limba prin dosu’ şefului. Esti singura lor calitate, de ani de zile pupă in cur, indiferent care este numele sau coloratura celui inţepenit de vremuri intr-un jilţ sau altul. Aceşti oameni “ingurgiteaza” bani publici, sunt avansaţi/menţinuţi in anumite poziţii doar pentru aceasta “calitate”. La rândul lor, cei care sub generoasa “poală” a banului public, cei care menţin si incurajeaza astfel de atitudini, astfel de oameni, sunt conducatori slabi, mediocri. Un lider puternic se inconjoara de oameni puternici, cu personalitate, nu de slugi obediente, gata sa îi traga si izmenele in “gârbovine” cand merge sa facă “udu”…Fiecare epoca a însemnat o lupta împotriva a ceva spunea Savatie Baştovoi. Renaşterea a luptat pentru restaurarea omului, epoca moderna pentru instaurarea democratiei, şi tot asa. Dar cea mai interesanta luptă este lupta care se duce astăzi. Ultima luptă a omenirii, poate părea ciudat, este lupta cu nerusinarea… Iar aceşti oameni despre care am scris mai sus sunt nişte neruşinaţi. Orice asemnare a acestui tablou cu persoane reale nu este deloc întamplatoare.